Președintele Nicușor Dan a respins speculațiile privind posibile intervenții politice în decizia Curții Constituționale referitoare la reforma pensiilor magistraților, după schimbarea de poziție a judecătorului Mihai Busuioc, care a înclinat balanța în favoarea validării legii.
Întrebat de jurnaliștii români, la Consiliul pentru Pace, dacă ar fi existat discuții politice înaintea votului și dacă Busuioc s-ar fi răzgândit în urma unor întâlniri cu liderii PSD, șeful statului a negat orice influență asupra judecătorilor constituționali.
„Judecătorii au fost numiți acolo de Cameră, Senat, Președinte și mai departe. În afară de niște chestiuni informale, nu putem vorbi de influențe la nivelul judecătorilor Curții”, a declarat Nicușor Dan.
„Judecătorii trăiesc în mijlocul societății”
Președintele a sugerat însă că deciziile Curții nu pot fi complet rupte de contextul social și de climatul public.
„Aceștia trăiesc în mijlocul societății, iar în chestiuni în care doar interpretarea poate merge într-o direcție sau alta te uiți și la societate”, a adăugat șeful statului.
Declarațiile vin după ce Curtea Constituțională a validat reforma pensiilor magistraților cu 6 voturi la 3, într-o decizie considerată surprinzătoare, în condițiile în care schimbarea opțiunii lui Mihai Busuioc a asigurat majoritatea împotriva sesizării formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție.






























Comentează