Cel puţin 1.500 de persoane au avut nevoie de îngrijiri în urma accidentelor în timpul utilizării trotinetelor electrice, produse în Statele Unite de la sfârşitul anului 2017, când a început moda folosirii acestui mijloc de transport, relatează joi AFP, citând date furnizate de Consumer Reports, o asociaţie americană de protecţie a consumatorilor, potrivit Agerpres.
Sursa citată, care publică o revistă despre problemele consumatorilor, precizează că aceste cifre, bazate pe statisticile oferite de spitale şi servicii ale poliţiei nu sunt complete şi nu includ patru decese având legătură cu trotinetele electrice, despre care presa americană a informat.
După contactarea a 110 spitale şi cinci servicii de urgenţă din 47 de oraşe americane unde se pot închiria trotinete electrice produse de cel puţin unul din cei doi mari producători, Bird şi Lime, Consumer Reports a numărat 1.542 de cazuri care au necesitat îngrijiri de urgenţă ca urmare a rănilor produse în timpul utilizării trotinetelor electrice. Consumer Reports afirmă că mulţi specialişti au estimat că aceste cifre sunt mult subevaluate, deoarece în rapoartele spitalelor, pompierilor sau ale poliţiei nu se precizează întotdeauna dacă victima se afla pe trotinetă. Astfel, mai mult de jumătate din serviciile contactate nu aveau informaţii detaliate despre acest tip de accidente. Nu există, de asemenea, posibilitatea de a calcula rata incidentelor în raport cu distanţa parcursă, ceea ce ar face posibilă compararea gradului de pericol reprezentat de utilizarea trotinetei electrice comparativ cu alte moduri de transport, cum ar fi bicicleta, de exemplu.
Trotinetele de închiriat cu ajutorul telefonului mobil au devenit o modalitate de transport foarte la modă în numeroase ţări. Utilizarea lor vine însă la pachet cu pericole atât pentru cei care utilizează carosabilul cât şi pentru cei care merg pe trotuare. Conform sursei citate, rănile cele mai frecvente sunt traumatismele craniene, fracturi de nas sau de antebraţ. Utilizatorii sunt încurajaţi de către companiile de încheiere să folosească căştile de protecţie, dar nu există un cadru legal obligatoriu.
Într-o declaraţie scrisă, directorul de securitate al companiei Bird, Paul White, a ţinut să precizeze că aceste cifre sunt scoase din context şi nu iau în considerare faptul că trotinetele electrice reduc traficul auto. În opinia sa "şofatul produce mai multe victime, aşa cum indică cei 6000 de pietoni care şi-au pierdut viaţa pe drumurile americane în 2017".
În această săptămână, un student irlandez de 21 de ani, aflat în SUA în cadrul unui program de schimburi universitare, şi-a pierdut viaţa pe trotinetă, după ce a fost izbit de o maşină în Austin (Texas), conform informaţiilor furnizate de presa locală.
Companiile americane start-up Bird şi Lime s-au dezvoltat rapid atât în SUA cât şi pe pieţe externe. Pe piaţa americană, poziţii importante mai sunt deţinute şi de firmele de trotinete electrice Spin (Ford), Skip, dar şi de companiile de închiriere a maşinilor cu şofer Lyft sau Uber
Trotinetele electrice devin un pericol în SUA - Cel puţin 1.500 de persoane au avut nevoie de îngrijiri în urma accidentelor în timpul utilizării acestora
Explorează subiectul
Articole Similare

18
Peskov spune că „tentativa de atac" asupra reședinței lui Putin este un „atac terorist”, îndreptat și „împotriva lui Trump”
18

10
Zeci de medicamente din Franța sunt considerate mai periculoase decât utile, inclusiv produse autorizate în 2025
10

722
'O nouă rundă de minciuni': Ucraina neagă atacul cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Kremlinul continuă să insiste
722

24
Franța mobilizează 10.000 de forțe de ordine la Paris pentru a preveni violențele de Revelion
24

17
357 de persoane arestate în 21 de provincii din Turcia, într-o amplă operaţiune împotriva organizaţiei Stat Islamic (SI)
17

1.568
Ultima sa dorință nu va fi respectată: schimbare majoră la funeraliile celebrei Brigitte Bardot
1.568

820
Așa arată viitorul, potrivit TIME: Marile invenții care au definit anul 2025
820

42
Partidele conservatoare din Spania resping ideea unui cordon sanitar în jurul extremei drepte
42

906
Un român a băgat spaima în francezi. Înarmat cu un ciocan, bărbatul a atacat călătorii din metrou
906

3.682
Românii emigrează masiv din Marea Britanie: Infracționalitatea i-a speriat!
3.682

1.557
Rusia a rămas fără bărbați. Aduce zeci de mii de muncitori din India a pentru a compensa deficitul masiv
1.557

2.644
Pană majoră: au fost supendate toate trenurile între Londra, Paris, Amsterdam şi Bruxelles de la compania Eurostar
2.644

3.174
Lovitură pentru Budapesta: Moody’s o retrogradează la „risc crescut de incapacitate de plată”. Bucureștiul rămâne în zona sigură
3.174

















Comentează