Trinity Rodman, fiica fostului star NBA Dennis Rodman, a primit prima sa convocare la naţionala feminină de fotbal a Statelor Unite, campioana mondială en titre, pentru a participa la un stagiu de pregătire programat luna aceasta, a anunţat Federaţia americană (US Soccer), citată de AFP.
În vârstă de 19 ani, Trinity Rodman evoluează pe postul de atacant la echipa Washington Spirit, campioana en titre în Liga americană, fiind cea mai tânără dintre cele 25 de jucătoare selecţionate, care se vor antrena la Austin (Texas) între 19 şi 29 ianuarie, conform Agerpres.
Niciun meci amical nu este prevăzut cu ocazia acestui cantonament, care îi va permite selecţionerului Vlatko Andonovski să evalueze performanţele lui Rodman şi ale altor câteva jucătoare care nu au mai îmbrăcat niciodată până acum tricoul echipei SUA, în vederea participării la SheBelieves Cup. Această competiţie anuală este programată în luna februarie în Statele Unite, iar la start vor fi prezente de asemenea, formaţiei Cehiei, Noii Zeelande şi Islandei.
Dennis Rodman a cucerit cinci titluri de campion în liga profesionistă nord-americană de baschet, cu echipele Detroit Pistons (1989, 1990) şi Chicago Bulls (1996, 1997, 1998). El a fost desemnat cel mai bun recuperator din NBA în şapte sezoane consecutive (1992-1998), record neegalat până în prezent.
Cunoscut pentru tatuajele sale, părul său colorat şi stilul de viaţă extravagant, Rodman a fost inclus în Hall of Fame în 2011.
Trinity Rodman, fiica fostului star NBA Dennis Rodman, a primit prima sa convocare la naţionala feminină de fotbal a Statelor Unite
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

59
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
59

144
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
144

90
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
90

82
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
82

37
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
37

34
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
34

2.263
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.263

18
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
18

5.474
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
5.474

76
Rugbist suspectat de sinucidere, diagnosticat post-mortem cu o afecțiune la cap
76

99
Gică Popescu, sfat pentru cumnatul Hagi: Dacă nu acum, atunci când?
99

33
Bianca Andreescu, out de la Charleston
33

34
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
34
















Comentează