Tribunalul special creat la Haga pentru a judeca presupusele crime de război comise în timpul conflictului din Kosovo la sfârşitul anilor 1990 va deveni operaţional săptămâna viitoare, a anunţat miercuri preşedinta acestuia, Ekaterina Trendafilova, citată de AFP și preluate de agerpres.
Judecătorii noului tribunal înfiinţat în 2016 au adoptat, miercuri, în unanimitate regulamentul său, ceea ce înseamnă că va fi operaţional pe deplin cu începere de săptămâna viitoare şi "pregătit să înceapă procedurile", a afirmat Ekaterina Trendafilova.
"După intrarea în vigoare a regulamentului în termen de şapte zile, nu va mai exista niciun obstacol legal pentru a primi dosare şi acuzaţii", a adăugat ea.
Tribunalul, compus din judecători internaţionali şi finanţat de un buget european în valoare de 29,1 milioane de euro în primul an, este o instanţă de drept kosovar, instalată la Haga din grija de a proteja martorii.
Pristina a suportat presiuni internaţionale pentru a înfiinţa acest tribunal după publicarea, în 2010, a unui raport al Consiliului Europei privind atrocităţile comise de membri ai UCK, gherila separatistă kosovară albaneză, asupra a circa 500 de prizonieri sârbi şi romi în timpul războiului.
Speculaţii abundă în legătura cu posibile proceduri împotriva preşedintelui kosovar, Hashim Thaci, fost lider al gherilei separatiste kosovare albaneze (UCK).
În 1998-1999, când Kosovo era o provincie din sudul Serbiei, UCK s-a opus forţelor Belgradului. NATO a intervenit în 1999, forţându-i pe sârbi să se retragă de pe acest teritoriu după 11 săptămâni de bombardamente.
Conflictul a făcut 13.000 de morţi în Kosovo, în majoritate din rândul populaţiei kosovare albaneze.
Independenţa Kosovo a fost recunoscută de peste o sută de ţări, printre care Statele Unite şi majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, dar Serbia, sprijinită de Rusia, se opune cu fermitate acesteia şi consideră în continuare că teritoriul este provincia sa meridională.
Tribunalul special pentru Kosovo îşi va începe lucrările în curând
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

50
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
50

32
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
32

26
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
26

288
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
288

472
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
472

33
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
33

468
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
468

409
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
409

547
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
547

685
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
685

1.134
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.134

64
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
64

853
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
853
















Comentează