Poliţia daneză a anunţat că i-a eliberat pe cei trei membri ai unui grup iranian în exil care au fost arestaţi ca urmare a suspiciunii că ar sprijini terorismul, relatează joi agenţia dpa preluată de Agerpres.
Eliberarea lor a fost anunţată miercuri seara, după ce cele trei persoane au fost interogate de poliţie. Procurorii au afirmat că nu există vreun temei pentru cererea ca ei să fie ţinuţi în arest preventiv.
Cei trei sunt membri ai unui grup denumit Mişcarea arabă de luptă pentru eliberarea Ahvazului - Iran (ASMLA).
Poliţia întreprinde o anchetă în legătură cu acuzaţiile că ei şi-au exprimat aprobarea pentru un atac pe 22 septembrie împotriva unei parade militare în oraşul iranian Ahvaz, unde cel puţin 25 de persoane au fost ucise şi alte 60 - rănite.
Mişcarea militantă urmăreşte separarea de Iran, acuzând Teheranul de comiterea de crime împotriva poporului din Ahvaz.
Teheranul a acuzat Danemarca, Olanda şi Marea Britanie că adăpostesc membri ai grupării militante.
Luna trecută, serviciul danez de securitate PET a acuzat Teheranul că planifică să întreprindă atentate împotriva unor exilaţi iranieni.
Danemarca şi-a rechemat ambasadorul din Iran pentru consultări şi l-a convocat pe ambasadorul iranian. Teheranul a negat orice implicare a sa în evenimente.
Trei membri ai unui grup iarnian, suspectați de susținerea terorismului, au fost eliberați de poliția daneză
București
23°C
Articole Similare

249
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
249

952
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
952

2.016
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
2.016

2.817
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.817

2.549
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.549

2.656
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.656

3.766
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.766

47
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
47

3.806
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.806

3.088
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.088

3.433
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.433

80
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
80

3.895
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.895
















Comentează