Trei atacuri ale rechinilor au avut loc pe plajele din Sydney într-un interval de aproximativ 24 de ore. În două dintre cazuri victimele au fost copii, însă niciunul dintre aceste atacuri nu a fost fatal, au anunţat autorităţile din Australia, ţară care a înregistrat cel puţin zece astfel de incidente anul trecut, transmite luni agenţia EFE.
Cele trei atacuri, în care victime au fost un bărbat şi doi copii de 11, respectiv 12 ani, au avut loc pe plajele din Sydney, unul dintre cele mai cunoscute oraşe din Australia, potrivit Agerpres.
Potrivit experţilor, este probabil ca ploile abundente din weekend să fi favorizat prezenţa rechinilor în regiune din cauza combinaţiei de apă dulce şi apă sărată.
Conform unei baze de date naţionale cu astfel de incidente, între 1791 şi 2025 în Australia au fost înregistrate peste 1.280 de atacuri ale rechinilor, aproximativ 260 dintre acestea fiind fatale.
Primul dintre aceste atacuri a avut loc duminică după-amiază, pe plaja Shark Beach din estul oraşului Sydney. Un rechin a atacat un băiat de 12 ani care a fost internat în stare critică. Atacul ar fi fost comis de un exemplar de rechin-taur.
Incidentul s-a produs când băiatul, care se afla în zonă cu un grup de prieteni, a sărit de pe o stâncă înaltă de aproximativ şase metri în apa tulbure şi puţin adâncă.
Reacţia rapidă a prietenilor săi, care au sărit în apă pentru a-l ajuta înainte de sosirea echipelor de salvare, a fost esenţială pentru salvarea vieţii victimei, potrivit poliţiei. După ce a fost scos din apă, băiatului i-au fost aplicate garouri la ambele picioare.
Băiatul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Sydney, unde a rămas la terapie intensivă cu răni grave la membrele inferioare.
Exemplarele de rechin-taur, care pot depăşi trei metri lungime, au fost implicat în multe dintre incidentele dintre rechini şi oameni în largul popularei coaste de est a Australiei. Acest rechin este cunoscut pentru dimensiunile şi forţa sa, dar şi pentru capacitatea de a trăi atât în ape sărate, cât şi în ape dulci, ceea ce îi permite să se aventureze în estuare şi zone costiere frecventate de înotători şi pescari.
Un băiat de 11 ani a scăpat nevătămat după ce un rechin a muşcat din placa de surf pe care se afla, luni, în zona plajei Dee Why, situată la nord de Sydney. Incidentul s-a produs cu puţin timp înainte de prânz, când băiatul făcea surfing. Rechinul a rupt o bucată din placă, iar băiatul a scăpat nevătămat.
Serviciul de Salvamari din Noul Wales de Sud, unde se află Sydney, a raportat că băiatul a ieşit singur din apă, nefiind necesară intervenţia unei ambulanţe.
Ca măsură de precauţie, în zonă au fost desfăşurate drone, ski-jeturi şi patrule maritime pentru a localiza rechinul, iar plaja a fost închisă publicului timp de cel puţin 24 de ore.
Un bărbat a fost grav rănit după ce a fost atacat de un rechin pe plaja North Steyne, tot luni, în Sydney, conform serviciilor de urgenţă.
Acest al treilea incident legat de rechini, înregistrat în puţin peste 24 de ore, s-a produs în nordul oraşului, la scurt timp după ora locală 18:00 (07:00 GMT).
Echipele de intervenţie au fost alertate şi s-au deplasat la plajă, unde bărbatul rănit, în vârstă de 20 de ani, potrivit postului public de televiziune ABC, a primit îngrijiri medicale înainte de a fi transferat în stare critică la Spitalul Royal North Shore.
Acest incident a fost clasificat drept "grav" de către Serviciul de Salvamari.





























Comentează