Existenţa regiunii separatiste transnistrene şi prezenţa militară rusă în stânga Nistrului sunt cele mai mari riscuri şi ameninţări pentru Republica Moldova, potrivit proiectului Strategiei Naţionale de Apărare, aprobat, joi, de Parlament, informează agerpres.
În acelaşi context sunt indicate şi conflictul din Estul Ucrainei, cel din Orientul Mijlociu, precum şi propaganda străină. Documentul a fost însă criticat de deputaţii socialişti, care îl consideră unul îndreptat împotriva Federaţiei Ruse, relatează Radio Chişinău.
Staţionarea contingentului militar rus în regiunea de est a Republicii Moldova, în contextul unei eventuale escaladări a situaţiei regionale, este un risc la adresa securităţii naţionale, conform Strategiei. Documentul atenţionează că şi forţele militare şi paramilitare separatiste subminează şi ameninţă integritatea teritorială a ţării.
Propaganda străină constituie una dintre cele mai grave ameninţări la adresa valorilor şi intereselor naţionale, potrivit proiectului.
Pentru a face faţă acestor riscuri şi provocări, documentul conţine şi un plan de acţiuni pentru implementarea Strategiei în anii 2018-2021. Acesta prevede inclusiv majorarea finanţării pentru apărare. Autorităţile speră să primească şi bani din exterior în acest scop, a declarat ministrul apărării Eugen Sturza.
Documentul a fost criticat de socialişti, care susţin că este îndreptat împotriva Federaţiei Ruse. "Acest proiect nu corespunde scopurilor declarate, este irealizabil şi fără conţinut. Este o nouă declaraţie de supunere a majorităţii parlamentare faţă de stăpânii săi din exterior, dar şi o manifestare antirusească. Menţionez şi faptul că documentul este adoptat cu încălcarea prevederilor conceptuale ale legii cu privire la apărare", a declarat deputatul PSRM Ghenadi Mitriuc.
Pe de altă parte, preşedintele fracţiunii Partidului Democrat, Marian Lupu, a menţionat că documentul respectă şi promovează statutul de neutralitate a Republicii Moldova. "Punctul central este statutul de neutralitate a Republicii Moldova, consfinţit în Constituţie. De aici pleacă această strategie. Măsurile care sunt fixate în ea şi implementarea acestei Strategii urmează să ducă doar la fortificarea acestui statut", a afirmat Marian Lupu.
Strategia Naţională de Apărare a fost elaborată de Ministerul Apărării acum doi ani şi aprobată de Guvern în noiembrie 2017. Documentul a fost votat joi de majoritatea deputaţilor
Transnistria și armata rusă dau fiori Republicii Moldova
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

369
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
369

30
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
30

995
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
995

49
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
49

1.471
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
1.471

2.520
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.520

1.477
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.477

49
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
49

2.194
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.194

38
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
38

1.977
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.977

74
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
74

79
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
79
















Comentează