Parlamentarii PMP vor susţine un proiect de lege pentru stimularea construcţiei de creşe şi grădiniţe, a precizat, miercuri, preşedintele formaţiunii, Traian Băsescu. "Sunt câteva proiecte de lege depuse în Parlament asupra cărora grupurile parlamentare ale PMP vor insista să fie pe ordinea de zi, să între în dezbatere. Unul dintre ele îl consider extrem de important şi din experienţă proprie, şi anume legea care să stimuleze construcţia de creşe şi grădiniţe. Suntem o ţară cu o natalitate negativă şi, dincolo de indemnizaţiile care au crescut şi s-au dat mamelor, este obligatoriu să dezvoltăm un număr suficient de creşe şi grădiniţe pentru a stimula mamele să aibă copii", a afirmat Traian Băsescu la finalul Consiliului Executiv Naţional al PMP, anunţă Agerpres.
Traian Băsescu le dă directive parlamentarilor: Ce a cerut fostul preşedinte
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

600
VIDEO Grindeanu intră peste Bolojan după discuțiile cu patronii de firme din România: Afacerile se închid, e nevoie de măsuri urgente
600

1.280
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.280

3.053
PNL somează PSD pe tema ieșirii de la guvernare: „Există acum o fereastră de oportunitate pentru PSD să renunțe la această retorică”
3.053

3.249
Transfer din opoziție, în plină criză a coaliției - Deputatul Cristian-Emanuel Cîmpan trece de la POT la PSD
3.249

1.812
Laura Codruța Kövesi a solicitat ridicarea imunității pentru 11 deputați greci: Fraude masive cu fonduri europene
1.812

5.182
VIDEO România riscă să rateze un jalon-cheie din PNRR: Vizează toți bugetarii din țară
5.182

3.993
VIDEO PSD joacă tare: Grindeanu nu exclude schimbarea protocolului și aruncă în aer scenariul guvernării
3.993

81
Mihai Fifor (PSD): Premierul Bolojan recidivează grav aprobând Memorandumul privind Acordul Mercosur.Este momentul ca premierul-kamikaze să plece acasă
81

4.315
EXCLUSIV SURSE - Însemnele Ținutului Secuiesc dinamitează Coaliția de guvernare. Culisele scandalului iscat în plenul Senatului / VIDEO
4.315

1.652
VIDEO Grindeanu nu-l slăbește pe Ilie Bolojan: Coaliția nu funcționează așa cum trebuie, trebuie să se schimbe. Toată lumea se ceartă cu toată lumea
1.652

5.693
VIDEO Sorin Grindeanu lămurește scandalul corupției de la ARR: Eu țin în cutii de pantofi prețul la motorină! Dacă știam, îl reclamam eu
5.693

4.067
VIDEO Sorin Grindeanu neagă întâlnirea cu Nicușor Dan și lansează un scenariu exploziv: PSD poate să treacă în opoziție
4.067

1.616
Oana Gheorghiu le spune politicienilor că "oamenii nu se mai mulțumesc cu vorbe": "România e acum ca o navă aflată pe o mare în plină furtună şi cu un foc la bord"
1.616
















Comentează