Tradiţionalul bal judeţean de Lăsata Secului se desfăşoară în acest an la Ocna de Jos

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 06-02-2026 11:38

Article thumbnail

Sursă foto: basilica.ro

Balul judeţean de Lăsata Secului, una dintre cele mai aşteptate manifestări tradiţionale din judeţul Harghita, se va desfăşura în acest an în data de 14 februarie, în localitatea Ocna de Jos, unde este aşteptat un public numeros, potrivit Agerpres.

Evenimentul, cunoscut în zonă ca "Balul de fărşang", marchează începutul Postului Mare dinaintea Paştelui Catolic şi este organizat de Centrul Cultural Judeţean Harghita, instituţie care coordonează manifestarea încă din anul 1993.

Directoarea Centrului Cultural Judeţean(CCJ) Harghita, Angela Ferencz, a declarat, pentru AGERPRES, că "fărşangul este una dintre cele mai vechi tradiţii şi sărbători", cu origini ce datează din antichitate.

"Este acea perioadă între Boboteaza şi Lăsata Secului, cînd în satul de odinioară se ţineau şezători, baluri, ocazii pentru întîlniri, petreceri, nunţi. În satele din judeţul Harghita încă se ţine obiceiul care se numeşte 'înmormântarea fărşangului'. Elementul central al obiceiului este marioneta, o păpuşă din paie îmbrăcată şi decorată, de la şosete până la pălărie. Aceasta simbolizează fărşangul şi este 'bocită' de toată comunitatea, deghizată într-un alai funebru ca la o înmormântare adevărată", a explicat Angela Ferencz.

Manifestarea se desfăşoară în ultima sâmbătă dinaintea primei zile de post, este plină de distracţie şi voie bună şi adună anual un număr mare de spectatori.

În timpul acestui eveniment sunt ridiculizate proastele obiceiuri şi viciile la care trebuie să se renunţe la intrarea în post. De asemenea, se înmormântează simbolic iarna şi spiritele rele.

Ferencz Angela a explicat că întreaga comunitate din localitatea gazdă se implică în organizarea balului şi face tot posibilul pentru a asigura succesul evenimentului.

"Manifestarea se derulează în ultima sâmbătă dinaintea primei zile de post, după care se încheie perioada balurilor, a veseliei. (...) Locaţia, gazda evenimentului, se schimbă în fiecare an. Anul acesta organizatorul este grupul din Ocna de Jos. Localnicii sunt foarte entuziaşti în ceea ce priveşte pregătirile şi fac tot posibilul pentru a asigura succesul evenimentului şi pentru a-i întâmpina pe oaspeţi. Acest obicei este continuu la Ocna de Jos, a fost practicat şi în anii comunismului în ciuda interdicţiilor. Este un obicei de mare valoare, cercetat şi documentat de etnografi şi fotografi", a mai transmis sursa citată.

La evenimentul de Lăsata Secului participă 13 grupuri folclorice, iar rolul de gazdă este preluat prin rotaţie, fiind stabilit cu ani înainte.

Ocna de Jos găzduieşte evenimentul pentru a treia oară, după ediţiile din 1998 şi 2012.

Pe data de 14 februarie, în cadrul ceremoniei de deschidere, ştafeta va fi preluată de grupul folcloric al localităţii Ciceu, care va fi organizator al balului anul viitor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri