Actorii Tom Hanks, Rita Wilson, John Travolta, cântăreaţa Pink şi compozitoarea Diane Warren s-au numărat printre celebrităţile care au transmis mesaje de condoleanţe familiei Lisei Marie Presley şi i-au adus un omagiu cântăreţei şi cantautoarei americane, decedată joi, informează DPA, potrivit Agerpres.
Lisa Marie Presley, unica fiică a legendarului cântăreţ Elvis Presley, a murit joi la vârsta de 54 de ani, la scurt timp după ce a fost transportată de urgenţă la spital în urma unui stop cardiac.
Marţi, Lisa Marie Presley a participat la ceremonia de decernare a Globurilor de Aur, în cadrul căreia Austin Butler a fost desemnat ''cel mai bun actor'' pentru portretizarea lui Elvis Presley în pelicula biografică regizată de Baz Luhrmann "Elvis", din distribuţia căreia face parte şi Tom Hanks.
Într-un mesaj publicat pe Instagram, Rita Wilson, soţia lui Tom Hanks, a rememorat timpul petrecut alături de Lisa Marie Presley şi familia acesteia în timpul turneului de promovare a filmului de anul trecut.
''Inimile noastre sunt îndurerare de moartea bruscă şi şocantă a Lisei Marie Presley în noaptea aceasta'', a scris actriţa într-un mesaj lung.
''Tom şi cu mine ne-am petrecut timpul alături de familia ei în timpul turneului promoţional al filmului despre Elvis. Lisa Marie era atât de sinceră şi directă, vulnerabilă şi nerăbdătoare în legătură cu filmul'', a mai scris Rita Wilson.
''Vorbea atât de convingător despre tatăl ei, despre ceea ce însemna filmul pentru ea, un omagiu adus tatălui ei. Era însoţită de superbele ei fiice, Finley şi Harper, care ne-au înveselit ziua''.
Rita Wilson a mai spus că Lisa Marie Presley a fost deosebit de ''binevoitoare'' şi i-a prezentat Graceland, fosta reşedinţă a tatălui ei, situată în Memphis, Tennessee.
''Gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă către Riley, Harper, Finley, Danny şi Priscilla'', a mai spus actriţa americană.
''O mamă n-ar trebui să îndure niciodată pierderea unui copil. Lisa Marie şi-a pierdut fiul mult iubit, pe Benjamin, Priscilla îşi pierde unica fiică. E prea mult. Gânduri de iubire către familie, rugăciuni pentru pace şi putere. Cu dragoste, Rita şi Tom''.
John Travolta a spus că ''gândurile lui se îndreaptă'' către familia Presley după tragica veste: ''Lisa, iubita, îmi pare atât de rău!''
''Mi-e dor de tine, dar ştiu că ne vom revedea. Iubirea şi gândurile mele se îndreaptă către Riley, Priscilla, Harper şi Finley'', a mai scris starul hollywoodian.
Actriţa Marlee Matlin, recompensată cu Oscar, şi-a exprimat de asemenea compasiunea, ''din perspectiva unei mame'', pentru Priscilla Presley.
''Am avut şansa s-o cunosc pe @Cilla_Presley la 'Dancing With the Stars', iar din perspectiva unei mame, mi-e greu să-mi imaginez durerea prin care trece după moartea prematură a Lisei Marie'', a scris ea pe Twitter.
''Îmi vine în minte imaginea Lisei Marie de când era mică. RIP Lisa Marie Presley'', a mai scris ea.
Cântăreaţa americană Pink a spus că omenirea a ''pierdut o bijuterie'' şi a lăudat dragostea Lisei Marie Presley pentru copiii ei.
''Am inima îndurerată. Lisa Marie, ai fost ca nimeni alta'', a scris cântăreaţa pop într-un mesaj publicat pe Instagram.
''Amuzantă, extrem de inteligentă, sensibilă, talentată, isteaţă, uluitoare, iubitoare, generoasă, critică, dar având mereu dreptate, loială, ţi-ai adorat copiii. Sunt îndurerată pentru tine, frumoasa ta familie, copiii tăi. Omenirea a pierdut o bijuterie rară astăzi. Odihneşte-te în pace, prietenă!'', a încheiat cântăreaţa.
Compozitoarea Diane Warren şi-a exprimat şi ea durerea resimţită la aflarea ''teribilei veşti''.
''Oh, nu. Ce veste teribilă!'', a scris ea.
''Întreaga omenire transmite iubire şi rugăciuni către Priscilla şi copiii Lisei Marie în acest moment. Putere!''.
La scurt timp după aflarea veştii, Nancy Sinatra a publicat următorul mesaj: ''Din când în când, îmi doresc foarte tare să existe o lume de dincolo, iar seara aceasta este una dinte aceste ocazii''.
''Altfel, nimicul, deşertăciunea ar fi foarte greu de îndurat'', a mai scris ea.
Taţii celor două vedete, Elvis Presley şi Frank Sinatra, au cântat deseori împreună şi au colaborat la realizarea unei emisiuni de televiziune în 1960, intitulată ''Welcome Home Elvis''.
Tom Hanks şi Rita Wilson, printre personalităţile care i-au adus un omagiu Lisei Marie Presley
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2.715
VIDEO Mihai Gâdea: „Îmi este foarte greu să vă anunț că, în urmă cu puține ore, mama mea a plecat dintre noi”
2.715

1.269
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
1.269

74
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
74

75
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
75

68
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
68

16
Trei tablouri de Renoir, Cézanne şi Matisse, furate dintr-un muzeu de lângă Parma
16

55
Universitățile americane din Orientul Mijlociu își mută cursurile online după amenințările Iranului
55

74
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
74

119
Balena eşuată pe coasta baltică a Germaniei s-a eliberat - Mamiferul, escortat de Poliţia Maritimă, care încearcă să-l urmărească
119

3.279
Rezultate Loto 29 martie: numerele câștigătoare la 6/49, Joker și celelalte jocuri. Reporturi de milioane în joc
3.279

94
România cucereşte templul dansului sportiv mondial. Rareş Cojoc şi Andreea Matei au scris istorie la Blackpool
94

12
Disney deschide „Regatul de Gheață” la Paris
12

61
Rușii au lansat peste 3.000 de drone asupra Ucrainei în această săptămână
61
















Comentează