Compania de social media TikTok este „extrem de cooperantă” în ancheta în curs a Comisiei Europene privind posibila interferenţă în alegerile din România din 2024, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Comisiei, Thomas Regnier, relatează Reuters.
„Acest lucru arată, de asemenea, că atunci când doreşti să colaborezi cu Comisia, suntem foarte bucuroşi să colaborăm. Tiktok este foarte cooperantă. Au luat o serie de măsuri”, a declarat Regnier reporterilor de la Bruxelles, potrivit News.
TikTok, cooperare totală cu Bruxellesul în ancheta privind alegerile din România
În decembrie 2024, Uniunea Europeană a deschis o procedură formală împotriva companiei de social media TikTok pentru că nu a reuşit să limiteze interferenţa în alegerile prezidenţiale din România.
Declaraţia vine după ce Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor din SUA a acuzat Comisia Europeană, într-un raport preliminar, de interferenţe în alegerile din mai multe ţări europene, între care şi România, începând din 2023, susţinând că aceasta a presat platformele online să cenzureze discursul politic.
Potrivit raportului, reprezentanţii TikTok au declarat Comisiei Europene că nu au găsit „nicio dovadă” a unei campanii ruseşti coordonate pentru a-l impulsiona pe candidatul câştigător Călin Georgescu - principala acuzaţie formulată de autorităţile române - şi că au informat autorităţile despre acest lucru.
Disputa se mută peste Atlantic, acuzații din SUA și reacția fermă a președintelui Nicușor Dan
Într-o reacţie la documentul Washingtonului, preşedintele Nicuşor Dan a spus că indiferent de concluziile tehnice ale TikTok citate în raport, decizia de anulare a alegerilor în România a fost un act juridic intern de protecţie a ordinii constituţionale în faţa unei ameninţări asimetrice, bazat pe evaluările instituţiilor de securitate naţională şi pe autoritatea Curţii Constituţionale a României. „Imixtiunea malignă a Federaţiei Ruse nu s-a limitat la o singură platformă de social media. (…) Raportul reflectă doar parţial răspunsul TikTok. Ingerinţele Federaţiei Ruse în procesele electorale din ţările europene, inclusiv din România, au fost evidenţiate şi de rapoarte oficiale ale NATO, Uniunii Europene şi Guvernului Marii Britanii”, a punctat Nicuşor Dan.
Luna trecută, proprietarul chinez al TikTok, ByteDance, a anunţat că a finalizat un acord pentru înfiinţarea unei societăţi mixte cu capital majoritar american, care va asigura securitatea datelor din SUA, pentru a evita interzicerea în SUA a aplicaţiei. Acordul a reprezentat o etapă importantă pentru compania de social media, după ani de lupte care au început în august 2020, când preşedintele Donald Trump a încercat să interzică aplicaţia din motive de securitate naţională. Trump a decis ulterior să nu aplice o lege adoptată în aprilie 2024, în mandatul lui Joe Biden, care obliga ByteDance să-şi vândă activele din SUA până în ianuarie anul următor sau să se confrunte cu o interdicţie - o măsură confirmată de Curtea Supremă. Trump a lăudat acordul la care a ajuns în cele din urmă TikTok, afirmând că acum compania „va fi acum deţinută de un grup de mari patrioţi şi investitori americani, cei mai mari din lume”.





























Comentează