Amânarea Brexitului nu aduce cu sine un acord şi nu ar face decât să amâne decizia majoră privind ieşirea Regatului Unit din UE, a declarat luni premierul britanic Theresa May, confruntată cu presiuni de a extinde data limită la care Brexitul va deveni efectiv, prevăzută pentru 29 martie, relatează agenţiile Reuters şi EFE preluate de Agerpres.
''O extindere a articolului 50, o întârziere a acestui proces, nu va aduce o decizie în parlament, nu va aduce un acord'', a spus Theresa May într-o declaraţie acordată presei la summitul UE-Liga Arabă, desfăşurat la Sharm el-Sheikh.
''Ceea ce se va întâmpla este exact ceea ce cuvântul ''amânare'' spune. Doar amână momentul deciziei. Şi cred că, în acest sens, o extindere a articolului 50 nu rezolvă problema. Orice întârziere este o întârziere, ea nu se adresează problemei, nu rezolvă problema'', a insistat Theresa May.
Ea încearcă în continuare să negocieze cu liderii europeni o modificare a acordului de retragere, care a fost respins de Camera Comunelor în special din cauza mecanismului de ''backstop'' privind frontiera nord-irlandeză, deputaţii britanici eurosceptici considerând că în virtutea acestui mecanism Regatul Unit riscă să rămână pe termen nedefinit în uniunea vamală europeană.
Theresa May va veni marţi din nou în faţa Camerei Comunelor pentru a face o declaraţie despre evoluţia discuţiilor cu Bruxelles-ul, urmată a doua zi de o dezbatere.
La această dezbatere nu este prevăzut un nou vot pentru aprobarea acordului privind Brexitul. În schimb, deputaţii vor putea propune din nou amendamente la acordul de retragere, astfel că este posibil ca adversarii Brexitului să încerce încă o dată prin astfel de amendamente să transfere controlul asupra Brexitului de la guvern către parlament, după două tentative eşuate în acest demers care, dacă ar reuşi, s-ar crea premisele întârzierii sau anulării Brexitului, eventual prin convocarea unui nou referendum. Deputaţii pro-europeni doresc de asemenea să o împiedice pe Theresa May să decidă ieşirea din UE fără un acord pe 29 martie.
În declaraţia dată presei în Egipt, şefa guvernului britanic a asigurat că depune în continuare eforturi pentru a obţine o înţelegere care să poată fi susţinută de Camera Comunelor. ''Ceea ce am remarcat în toate discuţiile mele cu alţi lideri, atât aici, la Sharm el-Sheikh, cât şi în zilele anterioare, este că există o determinare reală pentru a găsi o cale care să permită Regatului Unit să părăsească UE într-un mod lin şi ordonat'', a susţinut ea.
Theresa May a adăugat că echipa sa de negociatori va reveni marţi la Bruxelles pentru a continua dialogul prin care Londra doreşte ca UE să ofere ''garanţii legal obligatorii'' că mecanismul de ''backstop'' va putea fi aplicat doar temporar
Theresa May dezaprobă o amânare a ieşirii din UE, estimând că nu este soluţia ieşirii din impas
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

13
Un cuplu a fost biciuit în public de 100 de ori în Indonezia pentru relaţii extraconjugale
13

2.388
VIDEO Atac armat la consulatul israelian din Istanbul: trei oameni uciși
2.388

1.476
Trump critică din nou NATO, chiar înaintea vizitei șefului Alianței la Washington: „Au făcut tot posibilul să nu ajute” - Groenlanda revine în prim-plan
1.476

3.845
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
3.845

129
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
129

6.964
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
6.964

280
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
280

9.443
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
9.443

4.857
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
4.857

5.229
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
5.229

2.643
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.643

85
India face un pas important în programul nuclear civil
85

8.771
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
8.771
















Comentează