AS Roma a "scris istorie" prin câştigarea primului său trofeu continental, după ce a învins cu 1-0 formaţia Feyenoord Rotterdam în finala primei ediţii a competiţiei Europa Conference League, a apreciat antrenorul echipei italiene de fotbal, Jose Mourinho, după meciul de la Tirana, conform Agerpres.
"Le-am spus jucătorilor că şi-au făcut treaba calificându-se în Europa League (graţie locului şase ocupat în Serie A - n.red.). Astăzi nu a fost muncă, ci s-a scris istorie. Noi am scris-o. Am dat foarte mult pentru această competiţie, fără a uita obiectivul prioritar, care era calificarea în Europa League. Acest titlu este în istoria Romei, dar şi a mea. Una este să câştigi cu o echipă făcută să câştige şi alta este să câştigi cu echipe precum Porto, Roma, Inter. Te face să te simţi special", a declarat tehnicianul portughez.
Jose Mourinho (59 ani) a devenit primul antrenor care a reuşit să câştige toate cele trei competiţii continentale intercluburi. De asemenea, el este primul tehnician care accede cu patru echipe diferite în finala unei competiţii europene.
Mourinho a câştigat toate cele cinci finale de cupe europene în care a ajuns, cu FC Porto (Cupa UEFA în 2003 şi Liga Campionilor în 2004), cu Inter Milano (Champions League în 2010), cu Manchester United (Europa League în 2017) şi cu AS Roma (Europa Conference League în 2022).
Prima finală a Europa Conference League a fost arbitrată de românul Istvan Kovacs, arbitri asistenţi fiind Vasile Florin Marinescu şi Ovidiu Artene.
AS Roma a intrat în posesia trofeului graţie golului înscris în prima repriză de Nicolo Zaniolo (32).
Echipa din capitala Italiei pierduse anterior finala Cupei Campionilor Europeni în 1984 (contra lui Liverpool) şi finala Cupei UEFA în 1991 (în faţa lui Inter Milano).
'The special one', după ce AS Roma a câștigat Conference League: Astăzi nu a fost muncă, ci s-a scris istorie
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

58
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
58

13
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
13

47
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
47

50
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
50

88
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
88

36
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
36

2.464
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.464

47
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
47

127
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
127

39
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
39

363
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
363

19.766
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
19.766

105
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
105
















Comentează