Filmul american "The Birth of a Nation", având ca subiect revolta din 1831 a unor sclavi negri din Virginia, a obţinut principalele premii ale Festivalului de film independent Sundance, fondat de Robert Redford, informează duminică AFP şi EFE.
Pelicula realizată de cineastul de culoare Nate Parker, care a fost şi autor al scenariului, producător şi interpret, a câştigat distincţia pentru "Cel mai bun film de dramă" şi a primit şi premiul publicului la aceeaşi categorie.
În plus, a înregistrat şi un remarcabil succes în plan financiar, având în vedre că studiourile "Fox Searchlight" au achiziţionat cu suma record de 17,5 milioane de dolari drepturile de difuzare pentru "The Birth of a Nation".
"Mulţumesc, Sundance, pentru că ne-a oferit o platformă care ne permite să înflorim, în pofida a ceea ce face Hollywood"-ul, a declarat Nate Parker la primirea premiului juriului, făcând astfel o referire clară la polemica legată de lipsa artiştilor de culoare de pe lista nominalizărilor la Oscar din 2016.
Premiul juriului pentru "Cel mai bun documentar american" a revenit filmului "Weiner", al lui Josh Kriegman, care relatează încercarea eşuată a lui Anthony Weiner de a reveni în politică în 2013 după ce fusese obligat să demisioneze din Congresul SUA ca urmare a unui scandal sexual.
La această categorie, publicul a premiat "Jim: The James Foley Story", un documentar despre reporterul american decapitat în 2014 de gruparea Statul Islamic.
La capitolul cinema internaţinal, marele premiu al juriului a fost atribuit unui film israelian, "Sand Storm", având ca temă viaţa femeilor dintr-un trib de beduini, iar publicul a recompensat "Between Sea and Land", o producţie columbiană despre un bărbat imobilizat la pat din cauza unei boli care este îngrijit de mama lui. Ambii actori principali, Manolo Cruz şi Vicky Hernandez, au primit premii pentru interpetările lor.
Juriul şi publicul au fost la unison în privinţa celui mai bun documentar străin, alegând "Sonita", povestea unei refugiate afgane de 18 ani care locuieşte ilegal în Teheran şi visează să devină o vedetă de talia Rihannei. Filmul este o producţie germano-iraniano-elveţiană.
Cu o vechime de peste 30 de ani, Festivalul Sundance a avut loc în Park City, o mică staţiune de schi din statul Utah şi a prezentat, pe parcursul a zece zile, 120 de pelicule americane şi internaţionale.AGERPRES
'The Birth of a Nation', marele câştigător al Festivalului de film Sundance
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

4
Noi reguli în Brazilia: cuplurile care divorțează pot avea custodie comună pentru animalele de companie
4

8
Capitala se va bucura de prima ediție Bucharest Design Festival, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României
8

41
Ministrul Culturii, după recuperarea coifului de la Coţofeneşti: 'E o victorie, e o bucurie'
41

23
Patru linii STB deviate în București de Florii: Ce trasee se modifică
23

25
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
25

41
NASA renunță la stația lunară care deschidea drumul europenilor spre Lună
41

33
Marea reorganizare culturală a Capitalei: Șapte instituții devin una singură
33

3.050
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
3.050

9
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
9

10
Principele Radu: Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - o întâlnire a eleganţei, a demnităţii româneşti
10

14
Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse 'Interferenţe' sunt o mare bucurie
14

9
Peste 500 de lucrări ştiinţifice din 40 de ţări prezentate la Expoziţia internaţională de inventică InventCor
9

17
Fostele fabrici orădene şi patrimoniul industriei uşoare, readuse în atenţia publicului
17
















Comentează