Armata filipineză a ordonat joi trimiterea de nave în Marea Chinei de Sud, în contextul unui conflict diplomatic în creştere privind o flotă de nave chineze staţionate în apropierea unui recif disputat, relatează AFP potrivit Agerpres.
China revendică cvasitotalitatea acestei mări bogate în resurse şi a fost acuzată de SUA în această săptămână că încearcă "să intimideze, să constrângă şi să ameninţe alte naţiuni" trimiţând nave care staţionează în apropierea recifului Whitsun.
Manila a cerut Beijingului să recheme cele 183 de nave trimise în apropierea acestui recif aflat în arhipelagul Spratleys, la circa 320 km vest de insula filipineză Palawan, descriind prezenţa lor drept o "incursiune".
În jur de 220 de nave au fost detectate de Garda de Coastă filipineză pe 7 martie, dar prezenţa lor nu a fost făcută publică decât în weekendul trecut. O patrulă aeriană militară efectuată luni după-amiază deasupra recifului a permis să se constate că 183 de nave se află încă acolo. China afirmă că navele de pescuit se adăpostesc de vreme rea în apropierea acestui recif.
Un purtător de cuvânt al forţelor armate din Filipine a declarat că navele marinei vor efectua "patrule de suveranitate" în zonă. El nu a precizat dacă navele se vor apropia de recif sau ce tipuri de nave vor fi utilizate.
Mai multe ţări, printre care Canada, Australia şi Japonia, şi-au exprimat îngrijorarea în privinţa amplificării tensiunilor în regiune.
Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte s-a întâlnit în această săptămână cu ambasadorul Chinei în Filipine şi şi-a exprimat îngrijorarea privind prezenţa navelor, a declarat joi purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Harry Roque, dând asigurări totuşi că "nu există o reală controversă pentru că ei (chinezii - n.r.) nu insistă să rămână în permanenţă".
China afirmă că este prima ţară care a descoperit şi a numit insulele din Marea Chinei de Sud şi în consecinţă le revendică în mare parte.
O jurisdicţie cu sediul la Haga, în Olanda, Curtea permanentă de arbitraj (CPA), a dat totuşi câştig de cauză Manilei în 2016, estimând că Beijingul nu are niciun "drept istoric" asupra acestei mări strategice.
Relaţiile între China şi Filipine s-au ameliorat totuşi în timpul preşedinţiei lui Rodrigo Duterte, care încearcă să scoată ţara de sub tutela SUA, fostă putere colonială, pentru a-şi întări cooperarea economică cu vecinul chinez.
Tensiuni în Marea Chinei de Sud - Armata filipineză trimite neve într-o zonă disputată cu Beijingul
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

6
Hezbollah a lansat miercuri seară aproape 150 de rachete spre nordul Israelului
6

149
Lovitură militară anunțată de Donald Trump: SUA a distrus 28 de nave iraniene care puneau mine
149

525
Donald Trump anunță că nu mai are nimic de atacat în Iran / Când s-ar putea opri actualul conflict
525

34
Lege controversată și val de arestări în Senegal
34

604
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a atacat cu rachete britanice o fabrică militară la Briansk, în vestul Rusiei
604

1.031
Carte de condoleanțe în memoria lui Ali Khameni, la București - Ambasada Iranului precizează că parlamentari, dar și membri ai Guvernului ar fi semnat
1.031

1.505
Conflict diplomatic major: Spania își retrage ambasadorul din Israel. Cum a devenit Pedro Sanchez, 'inamicul' lui Donald Trump în UE
1.505

51
Măsuri de urgență la Washington în urma crizei petroluluil declanșată de conflictul din Iran - Trump va elibera "puţin" petrol din rezervele strategice ale SUA
51

2.684
O alianță improbabilă între două superputeri rivale prinde contur: Experții vorbesc despre începutul unei noi ordini mondiale
2.684

30
Ucraina a primit o nouă livrare germană de rachete pentru Patriot, anunță Zelenski
30

52
Consiliul de Securitate al ONU se întrunește pentru a vota două rezoluții
52

90
Trump insistă pentru grațierea lui Netanyahu - Atacuri la adresa lu Itzhak Herzog
90

99
Iranul ar fi minat Strâmtoarea Ormuz (surse)
99

















Comentează