Forţele de ordine din Marea Britanie sunt autorizate, începând de luni, să confişte telefoanele mobile ale imigranţilor care au ajuns în Regatul Unit traversând Canalul Mânecii cu ambarcaţiuni mici, în virtutea noilor competenţe menite să combată reţelele de traficanţi, relatează AFP, citat de news.ro.
Această măsură, criticată de asociaţiile de ajutorare a imigranţilor, figurează în legea privind controlul frontierelor promovată de guvernul laburist al lui Keir Starmer şi adoptată la sfârşitul anului 2025 de Parlament.
Anul trecut, 41.472 de migranţi au reuşit să traverseze Canalul Mânecii din Franţa în ambarcaţiuni mici, al doilea bilanţ ca mărime după recordul înregistrat în 2022, ceea ce este o veste proastă pentru prim-ministrul Starmer, care se confruntă cu ascensiunea partidului anti-imigraţie Reform UK.
Forţele de ordine au acum dreptul de a confisca dispozitivele electronice, precum telefoanele mobile sau cartelele SIM ale imigranţilor, atunci când aceştia sunt conduşi la centrul de primire din Manston (sud-estul Angliei), fără a fi nevoie să îi aresteze.
Obiectivul este de a „colecta informaţii pentru a urmări şi aresta traficanţii”, susţine Ministerul de Interne într-un comunicat.
Mai multe alte ţări europene, printre care Italia, Belgia şi Germania, autorizează, în anumite condiţii, consultarea conţinutului dispozitivelor electronice ale imigranţilor.
Pentru a le confisca telefoanele, agenţii le pot cere să-şi scoată haina, jacheta sau mănuşile
Pentru a le confisca telefoanele, agenţii le pot cere să-şi scoată haina, jacheta sau mănuşile, dar nu şi alte articole de îmbrăcăminte. De asemenea, vor putea căuta eventualele obiecte ascunse în gura lor.
În 2022, justiţia a considerat ilegală confiscarea telefoanelor imigranţilor şi solicitanţilor de azil, estimând în special că această măsură nu a fost aprobată de Parlament.
„Această nouă lege este anti-refugiaţi. Este o nouă încălcare a drepturilor omului”, a denunţat ONG-ul Refugee Action pe reţeaua socială Bluesky luna trecută, când legea a fost adoptată oficial. Deputatul conservator din opoziţie responsabil cu imigraţia, Chris Philp, a criticat această măsură, calificând-o drept „cosmetică”.
Legea introduce, de asemenea, noi sancţiuni împotriva traficanţilor, de exemplu o pedeapsă de 14 ani de închisoare pentru transportul sau depozitarea de echipamente (în special motoare de barcă) utilizate pentru a introduce ilegal imigranţi în Regatul Unit.
Aceste măsuri vizează „interceptarea, perturbarea şi destructurarea reţelelor criminale mai rapid ca niciodată şi întreruperea lanţurilor lor de aprovizionare”, a afirmat ministrul responsabil cu securitatea frontierelor, Alex Norris.
Guvernul laburist a anunţat recent şi o înăsprire a dreptului de azil, după ce numărul cererilor de azil a atins un nivel record.






























Comentează