Germanca Tatjana Maria a învins-o pe Venus Williams, scor 6-4, 6-3, marţi, în primul tur al turneului Hobart International, potrivit news.ro.
A fost prima întâlnire între cele două jucătoare cu cea mai mare vârstă combinată - Maria având 38 de ani şi Williams 45.
Mama a doi copii, Tatjana s-a impus într-o oră şi 27 de minute.
Dar prima sa victorie din acest sezon - la o săptămână după ce a fost învinsă de Emerson Jones, în vârstă de 17 ani, în prima rundă a Brisbane International - a venit, probabil, spre dezamăgirea celor două fiice ale sale: Charlotte, în vârstă de 12 ani, şi Cecilia, în vârstă de 4 ani.
Maria a glumit că fetele o consideră pe fosta numărul 1 mondial una dintre jucătoarele lor preferate, deşi a sperat că la acest meci au susţinut-o.
„Toată lumea o iubeşte pe Venus – şi eu o iubesc!”, a declarat ulterior jucătoarea germană, care locuieşte împreună cu familia în apropiere de Williams, în Florida. „Pentru mine, a fost o mare onoare să joc împotriva ei, pentru că nu mai jucasem niciodată împotriva ei. Nu a fost uşor din cauza vântului, dar a fost extraordinar.”
În turul doi, Tatjana Maria va evolua cu sportiva ungară Anna Bodnar.





























Comentează