Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a revenit, miercuri, asupra anunţului referitor la o viitoare colaborare cu Pro România şi precizează că între cele două formaţiuni politice au avut loc discuţii şi că nu s-a luat vreo hotărâre.
În anunţul făcut iniţial pe Facebook, el a înlocuit cuvântul "hotărât" cu "discutat".
"Discuţii fructuoase în această dimineaţă cu liderul Pro România, Victor Ponta: am discutat o viitoare colaborare sub forma unei Alianţe politice! ALDE şi Pro România vor avea grupuri parlamentare comune şi, astfel, vom fi a treia forţă politică parlamentară, după PSD şi PNL. În perioada imediat următoare, grupurile de lucru ale celor două partide se vor întâlni pentru a stabili proiectul politic al Alianţei şi protocolul de colaborare", a scris Tăriceanu în postarea rectificată.
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a precizat miercuri că, în urma discuţiilor cu ALDE, s-a progresat "foarte mult" în direcţia participării la un proiect comun între cele două formaţiuni politice, dar o decizie în acest sens nu a fost încă luată.
Tăriceanu revine şi spune că `a discutat` despre o viitoare colaborare ALDE-Pro România
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

208
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
208

230
Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor
230

2.487
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
2.487

1.291
DOCUMENT Victor Ponta nu o uită și nu o iartă pe Oana Țoiu: Am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene!
1.291

28
Nicușor Dan a reafirmat angajamentul României față de Republica Moldova: 'Poate conta permanent pe sprijinul nostru'
28

1.522
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
1.522

8.055
Focar de corupție dezvăluit de șeful Cancelariei lui Bolojan: Mihai Jurca le-a povestit senatorilor că la avizele ISU inspectorii primeau un 'inceptive'
8.055

1.770
'Nu este ușor, dar nu avem de ales' - Ilie Bolojan, interviu pentru Le Figaro. Planul Guvernului pentru reducerea deficitului și avertisment privind relația UE-SUA
1.770

1.847
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
1.847

2.368
Revolta lui Claudiu Târziu: Nu poți impune controale psihiatrice obligatorii cadrelor didactice! E abuziv și umilitor
2.368

130
Sorin Grindeanu, despre percheziţiile laşeful Autorităţii Rutiere Române: Cine nu respectă legea, să plătească
130

2.197
Nicușor Constantinescu iese din închisoare pentru trei luni: Decizie luată de ÎCCJ
2.197

7.197
Marcel Ciolacu taie "craca" reformei premierului: Îmi cer mii de scuze de la domnul Bolojan că nu fac cum zice dânsu'!
7.197
















Comentează