Taiwanul acuză China că furnizează Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) informaţii greşite privind numărul de cazuri de infecţie cu coronavirus din insulă, după ce organizaţia a publicat cifre incorecte în legătură cu aceste cazuri, relatează Reuters potrivit Agerpres.
Marţi, OMS a corectat numărul de cazuri înregistrate în Taiwan, după ce a anunţat că este vorba de 13, deşi în momentul respectiv în insulă erau înregistrate doar 10 cazuri.
Joi, Taipei a afirmat că acest număr a crescut la 13, comparativ cu peste 28.000 în China.
Purtătoarea de cuvânt a MAE de la Taipei, Joanne Ou, a explicat joi că problema a constat în faptul că autorităţile de la Beijing au furnizat OMS cifre greşite.
Ea a adăugat că Taiwanul a protestat pe lângă OMS pentru că a schimbat din nou formula în care se referă la insulă, şi anume "Taipei şi împrejurimi", după ce iniţial a folosit "Taiwan, China", apoi "Municipalitatea Taiwan" şi ulterior simplu "Taipei".
"Aş dori să întreb OMS de câte ori intenţionează să schimbe numele Taiwanului. (...) Vreau să reiterez că numele nostru este Taiwan, cu denumirea oficială Republica China. Cerem insistent OMS să nu pună informaţiile cu privire la Taiwan sub cele privind China, antrenând greşeală după greşeală", a subliniat purtătoarea de cuvânt.
Potrivit autorităţilor de la Taipei, principala consecinţă a acestei situaţii a fost deocamdată faptul că Italia a inclus Taiwanul în interdicţia impusă zborurilor provenite din China. Taiwanul va continua să facă presiuni asupra Italiei pentru a revoca această decizie, a menţionat Joanne Ou.
Ministerul de Externe de la Beijing a asigurat într-o declaraţie pentru Reuters că numărul cazurilor de coronavirus din Taiwan pe care le raportează către OMS îi este comunicat exclusiv de guvernul de la Taipei, iar "dacă sunt greşeli înseamnă că regiunea Taiwan raportează în mod deliberat greşit către Beijing" aceste cifre.
La rândul său, Biroul pentru relaţiile cu Taiwanul din Consiliul de stat chinez a avertizat joi, citat de Reuters şi Xinhua, că insula nu trebuie "să folosească virusul pentru a complota în favoarea independenţei" şi a reiterat că Taiwanul nu se confruntă cu nicio piedică în cooperarea tehnică cu OMS.
Separat din punct de vedere politic de restul Chinei de şapte decenii, Taiwanul, care îşi are propriile monedă, drapel, armată, diplomaţie şi guvern, nu este considerat totuşi stat independent decât de un grup restrâns de capitale, al căror număr a scăzut în ultimii ani.
Taiwanul acuză China că dezinformează OMS cu privire la noul coronavirus
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

14
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
14

107
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
107

285
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
285

23
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
23

354
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
354

304
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
304

473
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
473

648
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
648

1.068
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.068

57
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
57

844
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
844

38
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
38

3.500
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.500
















Comentează