Ciclistul sloven Tadej Pogacar, dublu campion în Turul Franţei (2020, 2021), a revenit în competiţie cu o victorie, reuşind să se impună luni în cea de-a doua ediţie a cursei "Clasica Jaen Paraiso Interior", desfăşurată în provincia spaniolă Andaluzia, informează EFE, potrivit Agerpres.
Pogacar (24 de ani), component al echipei UAE Emirates, a făcut o adevărată demonstraţie de forţă la prima sa cursă din 2023, pe care a câştigat-o după o evadare solitară de peste 40 de km.
El a fost cronometrat pe distanţa de 179 km în 4 h 36 min 37 sec, cu o viteză medie de 38 km/h, pe un traseu care a cuprins şapte secţiuni cu drumuri de pământ, pentru un total de 50 km.
Rutierul sloven a trecut linia de sosire cu un avans de 58 de secunde faţă de britanicul Ben Turner (Ineos) şi belgianul Tim Wellens, coechipierul său de la UAE Emirates.
Cu 16 victorii obţinute în sezonul trecut, Tadej Pogacar a început în cel mai frumos mod posibil anul 2023, în care principalul său obiectiv îl reprezintă recâştigarea trofeului în Turul Franţei. El va rămâne în Spania pentru Turul Andaluziei, care va debuta miercuri, urmând ca pe 4 martie să ia startul în cursa Strade Bianche din Italia, în care s-a impus în 2022.
Tadej Pogacar a revenit în competiţie cu o victorie
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

14
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
14

32
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
32

7
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
7

18
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
18

49
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
49

59
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
59

51
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
51

28
Echipa naţională U20 a României, învinsă de Elveţia, scor 3-1, în Elite League
28

48
Rapid a făcut anunțul înainte de reluarea SuperLigii. 'A revenit unde îi este locul!'
48

5.001
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
5.001

43
AC Milan și-a luat atacant de la Partizan Belgrad. Câți bani a plătit
43

28
Eduard Ionescu a pierdut în fața liderului mondial la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
28

128
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, campion încă de la prima sa competiţie de culturism
128
















Comentează