Câteva sute de activişti de mediu au ajuns, sâmbătă seara, în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse din Bucureşti, pentru a protesta faţă de agresiunea din Ucraina, în cadrul unui protest al Greenpeace România, intitulat "Stop the war!".
Acţiunea de protest a Greenpeace România este susţinută şi de către organizaţiile: Funky Citizens, Corupţia Ucide, Rezist Galaţi, Aradul Civic, Rezistenţa Civică Galaţi, Declic, Voluntari în Europa, Ştafeta Steagului Uniunii Europene, Geeks for Democracy, Iniţiativa România, Reset şi Rezistenţa.
Protestul comun al activiştilor de mediu a debutat în jurul orei 18:00 în Piaţa Victoriei.
"Războiul din Ucraina este ultimul lucru de care aveam nevoie în cursa noastră contracronometru cu schimbările climatice. Ultimul raport IPCC ne avertizează că orice întârziere a măsurilor privind adaptarea şi reducerea efectelor schimbărilor climatice înseamnă că ratăm şansa de a securiza supravieţuirea pentru noi toţi. Cu acest război ne îndepărtăm de Acordul de la Paris şi din păcate, amplificăm dezastrul spre care ne îndreptăm. Acest lucru ne va costa pe noi toţi, iar generaţiile viitoare vor plăti cu vârf şi îndesat dacă nu oprim acum această nebunie, dacă nu renunţăm acum la arderea combustibililor fosili", a afirmat Vlad Cătună, coordonator Campanie Climă şi Energie la Greenpeace România, potrivit Agerpres.
În preambulul protestului, protestatarii au susţinut că gazul şi petrolul din Rusia sunt folosite, în prezent, ca arme geopolitice "care vulnerabilizează echilibrul societăţilor noastre şi ne expun la o criză climatică şi a naturii fără precedent".
"Trebuie să grăbim tranziţia de la gaz şi alţi combustibili fosili, care nu fac decât să alimenteze criza climatică, să genereze poluare, corupţie, conflicte şi război. E momentul să ne raportăm sănătos la viitor şi să scoatem pentru totdeauna industriile fosile din investiţiile publice. Investiţiile în energii regenerabile trebuie să fie prioritatea numărul unu, astfel încât să ne aducă atât independenţa, cât şi pacea, punând binele oamenilor şi al naturii în centrul conversaţiei noastre. Este evident că energia regenerabilă este astfel o forţă a păcii şi echităţii, nu un motor al războiului. Nimeni nu a invadat un alt popor pentru soare sau vânt", sunt de părere activiştii de mediu.
Greenpeace este o organizaţie internaţională independentă care acţionează pentru a schimba atitudini şi comportamente, pentru a proteja şi conserva mediul înconjurător şi pentru a promova pacea.
Organizaţia precizează că nu acceptă donaţii din partea guvernelor, a Uniunii Europene, a companiilor sau partidelor politice, şi are peste trei milioane de suporteri şi 26 de organizaţii naţionale şi regionale independente, cu birouri în mai mult de 55 de ţări.
Foto | Sute de protestatari în fața Ambasadei Rusiei din București - Oamenii au pornit în marș din Piața Victoriei
București
9°C
Articole Similare

334
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
334

431
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
431

23
O treime dintre români se tem că nu vor avea suficiente venituri la pensie (analiză)
23

2.990
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
2.990

1.967
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.967

41
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
41

3.380
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
3.380

53
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
53

6.758
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
6.758

2.464
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.464

57
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
57

66
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
66

2.480
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.480
















Comentează