Sute de mineri protestează în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia din Târgu Jiu

Autor: Liana Ganea

Publicat: 16-03-2026 17:21

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Sute de mineri protestează, luni, în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia din municipiul Târgu Jiu, o stradă din zonă fiind blocată de protestatari.

Oamenii strigă "Nu cedăm" şi "Hoţii".

Protestele au început în urmă cu o săptămână şi jumătate.

Câteva zeci de mineri s-au deplasat săptămâna trecută la Bucureşti, unde au făcut greva foamei în faţa Ministerului Energiei.

Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că aproximativ 1.500 de angajaţi ale căror contracte de muncă au fost încheiate pe perioadă determinată vor rămâne, de la începutul lunii aprilie, fără loc de muncă.

Conducerea societăţii a anunţat recent, în urma protestelor minerilor, că va fi efectuată, în perioada următoare, o analiză de personal la nivelul fiecărei subunităţi a CEO, în zonele în care activitatea se restrânge, transmite Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor companiei, la 25 februarie societatea înregistra circa 7.800 de angajaţi, din care 1.945 sunt salariaţi cu contracte individuale de muncă pe perioadă determinată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură8°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri