Cinci persoane reţinute după un scandal într-un local din Topliţa

Autor: Liana Ganea

Publicat: 16-03-2026 17:09

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poliţiştii din municipiul Topliţa au reţinut cinci persoane implicate într-un conflict izbucnit într-un local din oraş, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Potrivit informaţiilor transmise de Biroul de Presă al IPJ Harghita, poliţiştii au fost sesizaţi despre scandal printr-un apel la numărul de urgenţă 112 şi s-au deplasat de urgenţă la faţa locului împreună cu jandarmi ai Detaşamentului 5 Jandarmi Topliţa.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că cinci persoane - patru bărbaţi şi o femeie - ar fi avut un conflict spontan, lovindu-se cu pumnii şi picioarele.

În conflict au fost implicate şi alte persoane aflate în incinta localului, însă altercaţia le-a determinat să părăsească locaţia, a mai transmis IPJ Harghita via Agerpres.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că au fost distruse aproximativ 100 de sticle cu băuturi, circa 40 de pahare şi alte obiecte, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 10.000 de lei.

Cele cinci persoane au fost conduse la sediul poliţiei, iar în baza probatoriului administrat, poliţiştii au dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore.

"Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, încăierare şi distrugere, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa", se mai arată în informarea IPJ Harghita.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură8°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri