Sute de femei boliviene au participat luni la un marş de protest, din oraşul El Alto până în La Paz, împotriva violenţelor sexuale şi pentru a cere să se facă dreptate victimelor, informează marţi AFP, potrivit Agerpres.
La originea manifestaţiei este arestarea lui Richard Choque Flores, condamnat pentru feminicid în 2013 la 30 de ani de închisoare, însă eliberat în 2019. Săptămâna trecută, trupurile neînsufleţite a două adolescente dispărute au fost descoperite îngropate în casa lui.
Eliberarea lui Choque Flores, suspectat de poliţie de cel puţin 77 de violuri, a provocat la acea dată un val de nemulţumire. Judecătorul, care ordonase punerea lui în libertate în pofida faptului că executarea pedepsei nu putea fi suspendată, a fost arestat şi plasat în detenţie.
Luni, manifestantele s-au adunat în faţa casei ucigaşului, la El Alto, înainte de a merge până la tribunalul din La Paz, la şase kilometri depărtare.
Scandând sloganuri ostile la adresa poliţiei, judecătorilor şi procurorilor, calificaţi drept "corupţi", manifestantele au acoperit treptele tribunalului cu banderole şi graffiti în memoria victimelor violenţelor de gen.
Manifestaţia, la care participau apropiaţi ai femeilor asasinate, s-a îndreptat apoi spre Ministerul de Justiţie, însă a fost blocată de un dispozitiv al poliţiei.
Potrivit cifrelor Comisiei Economice pentru America Latină (CEPALC), Bolivia este ţara cu cea mai mare rată de feminicid din America de Sud. În 2021, în această ţară au fost ucise 108 femei.
Sute de femei boliviene au manifestat împotriva violenţelor sexuale
București
9°C
Articole Similare

753
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
753

1.253
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
1.253

54
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
54

43
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
43

63
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
63

1.890
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
1.890

41
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
41

127
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
127

80
Iranul instituie un ”punct de taxare” pentru petroliere în Strâmtoarea Ormuz
80

2.365
Rusia intră în ecuația crizei din Ormuz: Ce garanții a obținut Serghei Lavrov în urma discuției cu Abbas Araghchi pe fondul tensiunilor cu SUA și Israel
2.365

4.842
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
4.842

3.179
Povestea lui Goliat, pus în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
3.179

4.393
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
4.393
















Comentează