Încăpățânarea premierului Ilie Bolojan de a refuza ajutoarele pentru pensionari cerute de PSD are la bază o problemă pe care nimeni nu a anticipat-o: proiectul de buget național a fost realizat de Ministerul Finanțelor în baza unor prognoze economice care au devenit nerealiste și depășite odată cu izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu. „Bolojan se teme că nu o să reușim să realizăm încasările prognozate”, au spus surse parlamentare, miercuri, pentru Știripesurse.ro.
În opinia lui Bolojan, creșterea prețurilor provocată de scumpirea carburanților va duce cel mai probabil la un comportament care va provoca probleme financiare serioase, conform surselor citate: românii „vor ține de bani cu dinții”, vor cumpăra mai puțin din magazine, astfel că statul o să încaseze mai puțini bani din TVA decât a prognozat, spun sursele.
„Deja e greu să mai realizezi încasările prognozate în buget și trebuie soluții să ne încadrăm în deficitul de 6,2%, dacă mai venim cu amendamente de miliarde de lei creștem gaura și ne furăm căciula”, conform surselor noastre.
Pe de altă parte, PSD susține exact contrariul: ajutoarele financiare vor crește consumul populației, așa că o parte din acest ajutor pentru pensionari se va întoarce oricum la buget.
Dar Bolojan nu vrea ca Guvernul să promită ajutoare pentru pensionari pe care nu este sigur că le va putea acorda. „Mai rău decât să nu dăm banii e să promitem că îi dăm și să nu îi mai dăm”, au mai explicat sursele citate.
Bolojan are ca argument și datele oficiale INS care arată că românii au cheltuit cu 9% mai puțin în ianuarie 2026 față de luna ianuarie a anului precedent.
Reamintim că toate discuțiile pe bugetul de stat au fost suspendate pe termen indefinit în Parlament, miercuri seară, „până când liderii coaliției identifică acea soluție de compromis”. Un impas cu care clasa politică nu s-a mai confruntat după Revoluție.
Guvernul se așteaptă la „turbulențe” în serie
Premierul a declarat oficial, duminica trecută, într-un interviu la Digi24, că războiul izbucnit în Orientul Mijlociu a dat peste cap calculele Guvernului.
„Acum, problema noastră este că acest buget a fost creionat într-o perioadă în care nu aveam un război în Orientul Mijlociu și practic datorită acestui război avem niște fenomene pe care nu le putem evita, care înseamnă o creștere a prețurilor la combustibil, înseamnă o creștere a dobânzilor, turbulențe pe piața dobânzilor, ceea ce poate să antreneze o creștere a inflației față de cea estimată, poate cu jumătate de procent, poate cu un procent, depinde cât va dura asta. Pot să fie anumite turbulențe pe datele de împrumut, pe dobânzile la care se împrumută România, de exemplu, ceea ce înseamnă niște costuri suplimentare, dacă lucrurile nu se liniștesc într-un termen rezonabil, ceea ce înseamnă că orice propunere de cheltuială suplimentară trebuie tratată cu prudență, pentru că e posibil ca datele de perspectivă care au fost luate în calcul să fie influențate de aceste noi realități pe care le avem de două săptămâni în piață”, a explicat Ilie Bolojan.
Câți bani vrea să dea PSD pensionarilor
PSD, cel mai mare partid din coaliție, a propus acordarea unui ajutor financiar pentru aproximativ 2,8 milioane de pensionari din sistemul public de pensii, cu pensii mai mici de 3.000 de lei. De asemenea, PSD vrea să acorde ajutorul financiar și pensionarilor militari.
Ajutorul pentru pensionari pe care îl dorește PSD s-ar acorda astfel:
600 de lei pentru pensionarii care au pensie cuprinsă între 2.001 și 3.000 de lei
800 de lei pentru cei cu pensie cuprinsă între 1.501 lei și 2.000 de lei
1.000 de lei pentru pensionarii care au pensii sub 1.500 de lei




























Comentează