Celebrul fotbalist brazilian Ronaldinho și-a pierdut cea mai mare parte din averea de 125 de milioane de dolari și trăiește din evenimentele la care este invitat, scrie Adevărul.
Ajuns la vârsta de 45 de ani, fostul star de la Barcelona, PSG și AC Milan a pierdut banii pe care i-a câștigat din cariera sportivă, din cauza unor investiții neinspirate dar și din cauza stilului său de viață extravagant.
Dublul câștigător al Balonului de Aur a fost amendat că a construit ilegal într-o zonă ecologică protejată și din cauză că nu a plătit penalizarea, 57 dintre proprietățile și vehiculele sale de lux au fost confiscate.
Ronaldinho și-a mai rezolvat din probleme și a câștigat un proces pentru drepturi de imagine, în urma căruia a primit aproximativ un milion de euro, dar nu și-a revenit financiar la nivelul la care a fost.
Meciuri demonstrative în România
În lipsa unor contracte publicitare majore, superstarul a ales să participe la meciuri demonstrative. El a fost prezent în 2025 de două ori în România, la Cluj-Napoca și la Iași.
„Sunt fericit că sunt atâţia copii care nu m-au văzut jucând şi care se bucură. Mă simt recunoscător că am fost admirat de atâta lume, nu mă gândeam că voi ajunge aici, atât de departe de casă”, a spus Ronaldinho, la Cluj-Napoca.
La începutul anului, starul brazilian a efectuat un turneu în China, pentru sprijinirea dezvoltării fotbalului juvenil.




























Comentează