Surse din sistemul de apărare al Israelului susțin că este posibil ca Iranul să fi folosit o rachetă de lansare spațială pentru a îndrepta rachete balistice către Diego Garcia, insulă din Oceanul Indian unde se află o bază comună britanico-americană, scrie "Times of Israel". Baza britanică din Oceanul Indian se află la aproape 2.500 km distanță, informează Rador Radio România.
Folosirea unei astfel de rachete schimbă datele problemei, pentru că distanțele pe care le pot parcurge sunt uriașe și Iranul ar putea lovi baze militare îndepărtate sau chiar ar putea încerca un atac pe teritoriul SUA.
Anterior, Iranul nu trăsese mai departe de 2000 de kilometri
Anterior, Iranul își limitase raza de acțiune a programului său de rachete balistice la 2.000 km, însă oficialii americani au afirmat că sistemul iranian de lansare a sateliților ar putea extinde această rază de acțiune.
Racheta spațială Simorgh a Iranului ar putea oferi o rază de acțiune mai mare „probabil în detrimentul preciziei finale”, spune Justin Bronk, cercetător principal la Royal United Services Institute, un think-tank din domeniul apărării.
Rachetele balistice, o sfidare a lui Donald Trump
„Rachetele balistice sunt rachete spațiale. Se lansează, urcă foarte sus și coboară foarte repede. Dacă ai un program spațial, ai și un program de rachete balistice”, spune Steve Prest, un comodor în rezervă al Marinei Regale Britanice.
Steve Prest afirmă că lansările au fost probabil un mesaj de sfidare, pentru a spune „uite ce putem face”, ca răspuns la afirmațiile lui Donald Trump că armata iraniană a fost distrusă.
Americanii susțin că aproape au distrus Iranul
Armata americană a transmis sâmbătă că a „redus” capacitatea Iranului de a amenința navigația în Strâmtoarea Ormuz, prin bombardarea, în această săptămână, a unei baze subterane care adăpostea rachete de croazieră.
„Nu numai că am distrus instalația, dar am eliminat și centrele de informații și releele radar ale rachetelor care erau folosite pentru a monitoriza mișcările navelor”, a declarat amiralul Brad Cooper, șeful Comandamentului Militar al SUA pentru Orientul Mijlociu, Centcom, într-un videoclip postat pe X, potrivit Le Figaro.
Centcom raportase deja marți despre bombardamentul efectuat pe coasta iraniană cu ajutorul unor bombe speciale anti-buncăr, cu focoase de peste două tone destinate să pătrundă adânc în ținte îngropate.
„Regimul iranian a folosit această instalație subterană fortificată pentru a depozita în secret rachete de croazieră anti-navă, lansatoare mobile de rachete și alte echipamente care reprezentau un pericol grav pentru navigația internațională”, a spus amiralul. Prin acest bombardament, „capacitatea Iranului de a amenința libertatea de navigație în și în jurul Strâmtorii Ormuz este, prin urmare, redusă, iar noi nu vom înceta să urmărim aceste ținte”, a adăugat Cooper.
Vineri, președintele SUA, Donald Trump, a afirmat că SUA ia în considerare reducerea „treptată” a operațiunilor din Orientul Mijlociu împotriva „regimului terorist iranian”, la câteva ore după ce a declarat că nu dorește un armistițiu.




























Comentează