Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a avut sâmbătă o intervenţie online în cadrul celei de a treia ediţii a Summitului Grain from Ukraine, context în care a subliniat rolul României pentru facilitarea exporturilor de cereale ucrainene prin Culoarele Solidarităţii ale Uniunii Europene.
Potrivit unui comunicat al MAE, transmis AGERPRES, oficialul român a punctat efectele severe asupra securităţii alimentare globale generate de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
De asemenea, şefa diplomaţiei române a evidenţiat rolul vital al exporturilor Ucrainei pentru asigurarea de produse agroalimentare accesibile în ţările şi regiunile cele mai vulnerabile.
"Prin proiectele de infrastructură transfrontalieră şi de transport, realizate cu investiţii naţionale şi ale partenerilor internaţionali, România a contribuit la tranzitul a peste 40 milioane de tone de cereale ucrainene, reprezentând peste 60% din cantitatea transportată prin Culoarele Solidarităţii", precizează sursa citată.
Iniţiativa umanitară Grain from Ukraine a fost lansată de preşedintele Volodimir Zelenski cu ocazia primului Summit internaţional privind securitatea alimentară (Kiev, 26 noiembrie 2022). Iniţiativa are ca scop ameliorarea efectelor războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei asupra securităţii alimentare globale. În acest sens, alături de numeroşi parteneri din comunitatea internaţională, Ucraina a continuat să exporte produse agroalimentare în state vulnerabile, reaminteşte Ministerul român de Externe.
Summitul Grain from Ukraine - ministrul Odobescu a subliniat rolul României în facilitarea exporturilor de cereale ucrainene
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

838
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
838

1.432
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.432

49
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
49

3.827
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.827

3.676
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.676

145
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
145

95
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
95

2.663
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.663

1.269
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.269

1.924
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.924

4.157
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.157

6.806
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.806

6.084
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.084
















Comentează