Un şofer de 23 de ani s-a ales cu un dosar penal după ce le-a declarat poliţiştilor suceveni care l-au oprit pentru control că se deplasează în interes de serviciu în Bucureşti şi a prezentat o adeverinţă falsă, din care reieşea că este angajat pe postul de "livrator" la o societate comercială potrivit Agerpres.
"La 19.04.2020, ora 18,45, în timp ce executa activităţi specifice în filtrul de control al traficului rutier organizat în contextul măsurilor de prevenire a răspândirii riscului epidemiologic generat de noul coronavirus pe DN 2, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier a depistat un tânăr de 23 ani care conducea autoturismul în direcţia Suceava - Fălticeni. Cel în cauză a declarat că se deplasează în interes de serviciu în municipiul Bucureşti. În acest sens, sus-numitul a prezentat o adeverinţă datată 19.04.2020, emisă de o societate comercială, rezultând că este angajat în funcţia de 'livrator'", informează un comunicat de presă transmis, luni, de către IPJ Suceava.
Poliţiştii au procedat la efectuarea de verificări în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor, ocazie cu care s-a constatat că şoferul nu este angajat al societăţii.
În cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată", mai precizează sursa citată.
Cu dosar penal şi amendă de 10.000 de lei pentru încălcarea prevederilor ordonanţelor militare s-a ales şi un alt tânăr, de 20 de ani, din municipiul Suceava, care a provocat, duminică, un accident pe un drum judeţean din oraşul Dolhasca, în condiţiile în care era băut. În autoturism se aflau alţi doi pasageri.
"În timp ce conducea autoturismul pe DJ 208 S, în localitatea Gulia, oraşul Dolhasca, din direcţia Gulia către Probota, pe fondul consumului de alcool, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum într-o curbă la stânga, pe un sector de drum în rampă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat pe partea dreaptă a direcţie sale de deplasare, rezultând vătămarea corporală a două persoane, pasageri în auto. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au prelevat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul Paşcani. Conducătorul auto şi cei doi pasageri au fost sancţionaţi cu amendă 10.000 lei fiecare pentru încălcarea Ordonanţei Militare 3/2020", precizează comunicatul IPJ Suceava.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "vătămare corporală din culpă" şi "conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului", ce va fi soluţionat de Compartimentului Rutier Fălticeni, mai menţionează sursa citată.
Suceava: Dosar penal pentru un tânăr care a prezentat poliţiştilor o adeverinţă falsă de angajat
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

206
Radu Miruţă, despre riscurile de atac în România: Nu avem nicio indicaţie cum că Iranul ar avea o intenţie de a ataca o ţară membră NATO
206

1.138
Narcisa Iorga pune tunurile pe CNA după închiderea Realitatea Plus: În CNA sunt persoane odioase numite pentru a face rău
1.138

810
Galatasaray, mesaj emoţionat după decesul lui Lucescu: Nu te vom uita!
810

484
Date alarmante: România, pe locul 2 în lume la conținut cu abuzuri asupra copiilor / Propunere legislativă pentru pedepse mai dure și răspundere extinsă
484

43
Incendiu la un camion care transporta produse congelate şi băuturi: traficul rutier, blocat pe DN 1
43

20
Senat: 18 iulie - Ziua Naţională a Rezistenţei Anticomuniste din România
20

72
„Lift pentru viață” prinde contur: soluțiile studenților, premiate în Senat, ar putea ajunge în blocurile fără lift
72

61
N-a mai fost nimeni altul ca Isus…
61

1.670
Ciprian Ciucu vrea să reducă benzile de circulație și să scadă viteza pe Calea Victoriei: Va crește valoarea economică
1.670

502
Incendiu cu degajări mari de fum, pe un bulevard din Capitală. O persoană a fost evacuată
502

2.283
Polițist din Călărași, sindicalist Europol, "complice" la ultraj: Schema prin care agentul a ajuns "paznic la oi / IGPR se delimitează de angajatul său
2.283

3.269
Tudorel Toader relatează misiunea contra-cronometru din Malaysia: cum au fost salvați trei români care riscau să fie executați
3.269

32
Anunț important pentru șoferi: lucrările pe Valea Oltului se întrerup de miercuri și se reiau după sărbătorile pascale
32
















Comentează