Statele Unite au intensificat presiunea militară și economică asupra Iranului în contextul unui armistițiu fragil, oficiali de rang înalt de la Washington declarând că o blocadă navală impusă Teheranului reprezintă „varianta politică” înaintea unor posibile lovituri directe asupra infrastructurii energetice, ceea ce ar însemna ”varianta hard”, informează Mediafax.
Blocada maritimiă este ”varianta soft”
Mesajul a fost transmis public de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, în cadrul unui briefing la Pentagon, scrie Reuters.
Aflat alături de cei mai importanți lideri militari americani, Hegseth a declarat că forțele SUA sunt „pregătite și complet echipate” pentru a lovi centralele electrice și industria energetică a Iranului, dacă vor primi ordin politic. Potrivit acestuia, blocada navală a SUA asupra Iranului este „cea mai politicoasă cale” de a forța Teheranul să accepte condițiile Washingtonului în negocierile care urmează.
Administrația președintelui Donald Trump și-a exprimat un optimism prudent privind posibilitatea unui acord care să pună capăt conflictului declanșat la 28 februarie de SUA și Israel, dar a avertizat că presiunea va crește dacă Iranul rămâne inflexibil.
Blocada, intrată în vigoare la începutul săptămânii, este aplicată de zeci de nave și aeronave ale Marinei, susținute de aproximativ 10.000 de militari. Până în prezent, 14 nave au fost forțate să se întoarcă din drum. Autoritățile americane au precizat că orice navă care încearcă să sprijine Iranul va fi interceptată, avertizată și, dacă este necesar, supusă folosirii forței, inclusiv în apele internaționale.
Atacul asupra centralelor și industriei energetice ar fi ”varianta hard”
Amiralul Brad Cooper, comandantul Comandamentului Central al SUA, a declarat că tacticile sunt adaptate constant, în timp ce șeful Statului Major Interarme, generalul Dan Caine, a subliniat că armata este „gata să reia operațiuni majore de luptă în orice moment”.
Conflictul a generat cea mai mare perturbare din istorie a aprovizionării globale cu petrol și gaze, Strâmtoarea Ormuz fiind un punct-cheie prin care tranzitează aproximativ 20% din exporturile mondiale de energie. Analiștii estimează că Iranul poate rezista cel mult două luni fără exporturi de petrol înainte de a fi nevoit să reducă producția.
Surse apropiate Teheranului susțin că Iranul ar fi dispus să permită tranzitul liber al navelor prin partea omaneză a strâmtorii, dacă se ajunge la un acord care să prevină reluarea ostilităților.




























Comentează