Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, şi-a anulat joi participarea la forumul economic de la Riad, în plin scandal privind dispariţia jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, relatează AFP preluată de Agerpres.
''Tocmai m-am întâlnit cu preşedintele Donald Trump şi cu secretarul de stat Mike Pompeo, şi am decis că nu voi participa la summitul 'Future Investment Initiative' din Arabia Saudită'', a indicat Mnuchin joi pe Twitter.
Acest anunţ, care a survenit după o serie de anulări privind participarea unor miniştri şi şefi de companii la reuniunea de la Riad, a provocat imediat o scădere a Bursei din New York.
Numeroase personalităţi economice, inclusiv americane, au renunţat să participe la reuniunea de la Riad, prevăzută pentru 23-25 octombrie, din cauza scandalului care pune în încurcătură puterea saudită.
Jamal Khashoggi, care era îndeosebi colaborator al publicaţiei The Washington Post, nu a mai dat nici un semn de viaţă de când a intrat, pe 2 octombrie, în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul.
Sub o presiune crescândă, autorităţile saudite neagă faptul că au vreo cunoştinţă despre soarta lui Khashoggi, care era critic la adresa Riadului şi care se instalase în SUA în 2017, dar se acumulează elementele care acreditează teza asasinării jurnalistului.
SUA reacționează față de cazul Khashoggi - Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, şi-a anulat joi participarea la forumul economic de la Riad
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.203
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
1.203

916
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
916

59
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
59

1.767
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.767

67
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
67

2.437
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.437

3.121
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.121

1.862
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.862

60
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
60

2.436
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.436

40
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
40

2.147
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.147

93
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
93
















Comentează