Camera Reprezentanţilor a SUA a votat marţi, în unanimitate, tăierea fondurilor pentru Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) atât timp cât aceasta continuă să acorde ajutor financiar familiilor palestinienilor condamnaţi sau întemniţaţi de către Israel după atentate, relatează AFP, conform agerpres.ro.
Măsura mai trebuie examinată de Senat, dar adoptarea ei, fără opoziţie, ilustrează consensul ce există în Congres - între republicani şi democraţi - pe acest subiect.
Textul cere Departamentului de Stat să stopeze ajutorul american pentru palestinieni până când secretarul de stat nu va fi certificat că ANP 'nu a încetat plăţile pentru acte teroriste împotriva cetăţenilor americani şi israelieni' către cei care au fost închişi după un proces sau au murit în timpul unui atac, precum şi familiilor lor.
Acest vot intervine înaintea unui discurs al preşedintelui american, în care acesta urmează să-şi anunţe decizia de a transfera ambasada SUA din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.
Este un casus belli pentru palestinieni şi care suscită temeri privind o nouă escaladare a violenţelor în regiune.
Iniţiativa legislativă a fost numită în onoarea lui Taylor Force, un american de 28 de ani ucis în timpul călătoriei sale în martie 2016 la Tel Aviv de un palestinian de 21 de ani din Cisiordania, care a fost ulterior lichidat de poliţie.
'Autoritatea palestiniană plăteşte salarii unor palestinieni care atacă persoane nevinovate precum Taylor', a declarat alesul republican Ed Royce, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Camera Reprezentanţilor.
'Prea multe familii în doliu se duc la culcare noaptea cu gândul la banii plătiţi ca recompensă pentru violenţele care le-au ucis rudele', a spus el, denunţând un sistem oficial 'de instigare'.
Israelul denunţă cu regularitate existenţa compensaţiilor financiare pentru familiile atacatorilor. În iunie, secretarul de stat american Rex Tillerson afirmase că Autoritatea palestiniană a acceptat să stopeze retribuirea familiilor şi autorilor atentatelor antiisraeliene. Dar Israelul şi-a exprimat atunci scepticismul în această problemă.
Aceste plăţi reprezintă unul dintre obstacolele în calea procesului de pace fragil în Orientul Mijlociu.
Potrivit site-ului Departamentului de Stat, ajutorul american pentru Cisiordania şi Fâşia Gaza este aşteptat să fie de aproximativ 251 milioane dolari în 2018.
SUA amenință să taie ajutorul financiar pentru Autoritatea Naţională Palestiniană
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

673
VIDEO Atac armat la consulatul israelian din Istanbul: trei oameni uciși
673

976
Trump critică din nou NATO, chiar înaintea vizitei șefului Alianței la Washington: „Au făcut tot posibilul să nu ajute” - Groenlanda revine în prim-plan
976

3.594
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
3.594

116
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
116

6.874
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
6.874

269
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
269

9.317
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
9.317

4.812
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
4.812

5.162
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
5.162

2.617
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.617

84
India face un pas important în programul nuclear civil
84

8.688
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
8.688

3.163
Mai mult companii aeriene se pregătesc pentru raționalizarea combustibilului: Zborurile vor fi anulate/ Oamenii rămân fără vacanțe
3.163
















Comentează