Peste un sfert dintre adulţii din Uniunea Europeană ar refuza probabil să se vaccineze împotriva COVID-19 dacă li s-ar oferi ocazia, relevă un studiu făcut public joi, citat de Reuters.
Rezultatele studiului realizat de Eurofound sugerează de asemenea o legătură puternică între nivelul de ezitare faţă de vaccinare şi folosirea social-media, mai ales în situaţia în care social-media reprezintă principala sursă de informaţii, notează Agerpres.
"Din păcate, aceste constatări reflectă eşecul de a face o comunicare convingătoare şi clară cu privire la eficacitatea şi siguranţa vaccinurilor", a spus Daphne Ahrendt, director pentru cercetare al Eurofound.
Bulgarii sunt cei mai rezervaţi faţă de vaccinare, potrivit acestui studiu, în care 67% dintre adulţii bulgari chestionaţi au afirmat că este improbabil sau foarte improbabil să se vaccineze. Comparativ, în Irlanda doar 10% dintre adulţi au declarat că nu se vor vaccina.
Studiu a relevat existenţa unei divizări est-vest în Europa în această problemă. Cu excepţia Franţei şi Austriei, intenţia de vaccinare a reieşit a fi de peste 60% în toate ţările UE din vest, cele mai mari rate înregistrându-se în ţările nordice, mediteraneene, Danemarca şi Irlanda.
În statele UE din est, proporţia celor care spun că intenţionează să se vaccineze este mult mai mică, de la 59% în România la 33% în Bulgaria.
Cea mai mare influenţă asupra rezervei faţă de vaccinare o exercită timpul petrecut în social media şi platforma folosită, a mai indicat studiul. Proporţia creşte la 40% în rândul celor care folosesc social media ca principala sursă de ştiri.
Între utilizatorii media tradiţionale, inclusiv presa, radioul şi televiziunea, doar 18% dintre respondenţi s-au arătat sceptici faţă de vaccin.
În fine, studiul a mai constatat că studenţii, angajaţii sau pensionarii sunt mai puţin ezitanţi faţă de vaccinare decât media, în timp ce 39% dintre şomeri sau cei suferinzi de boli cronice ori dizabilităţi sunt mai ezitanţi.
Studiul a fost realizat în perioada februarie-martie a.c., după un an de viaţă cu restricţii anti-COVID-19 în blocul celor 27.
STUDIU - Câți cetățeni europeni ar refuza vaccinarea. Bulgarii sunt cei mai reticenți
București
9°C
Articole Similare

1.023
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.023

35
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
35

164
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
164

4.410
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
4.410

2.382
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
2.382

571
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
571

4.043
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
4.043

8.836
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.836

4.310
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.310

4.183
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.183

72
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
72

8.596
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.596

213
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
213
















Comentează