Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea, va prezida luni, la Bruxelles, a 51-a reuniune a Consiliului Spaţiului Economic European (SEE), conform unui comunicat al ministerului de resort potrivit Agerpres.
Consiliul SEE se reuneşte de două ori pe an la nivel ministerial, cu obiectivul de a evalua funcţionarea Acordului privind SEE şi reprezintă forul care asigură impulsul politic şi defineşte orientările generale ale punerii în aplicare a acordului.
Uniunea Europeană este reprezentată de Consiliul UE (preşedinţia rotativă a Consiliului) iar statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS) din SEE (Islanda, Liechtenstein, Norvegia) sunt reprezentate de miniştrii afacerilor externe. Copreşedintele din partea statelor AELS din SEE este ministrul Afacerilor Externe din Principatul Liechtenstein, Aurelia Frick, care este însoţită de omologii săi din Norvegia şi Islanda.
"Temele de discuţie de pe agenda reuniunii cuprind evaluarea funcţionării Acordului privind SEE şi o dezbatere orientativă privind schimbările climatice, cu accent pe strategiile pe termen lung în perspectiva anului 2050 şi implementarea Acordului de la Paris. La finalul întâlnirii, va fi supus spre adoptare proiectul de concluzii ale Consiliului SEE", se menţionează în comunicat.
În marja reuniunii, ministrul român va participa la un seminar dedicat aniversării a 25 de ani de la intrarea în vigoare a Acordului privind Spaţiul Economic European, organizat de statele SEE AELS, urmat de un cocktail aniversar.
Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994, reunind statele membre UE şi cele trei state AELS - Islanda, Liechtenstein şi Norvegia - într-o piaţă unică, denumită "Piaţa internă". Acordul SEE garantează drepturi şi obligaţii egale în cadrul Pieţei interne pentru persoanele fizice şi operatorii economici din SEE. De asemenea, prevede încorporarea legislaţiei UE care reglementează cele patru libertăţi - libera circulaţie a mărfurilor, a serviciilor, a persoanelor şi a capitalului - în toate cele 31 de state SEE.
Ştefan-Radu Oprea prezidează luni reuniunea Consiliului Spaţiului Economic European, la Bruxelles
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

61
Guvernul înăsprește legislaţia pentru exploatarea agregatelor minerale din terasă
61

2.081
Ciprian Ciucu anunță concedieri în șapte instituții: Din 267 de posturi vor rămâne 155
2.081

3.783
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.783

1.934
Nicușor Dan a izbucnit de Ziua Romilor, dar are planuri cu etnia: "Este nevoie de un efort comun! mai sunt multe de făcut"
1.934

3.304
Elena Lasconi spune că a fost audiată de DIICOT în scandalul fotografiilor trucate: Eu nu sunt procuror
3.304

5.709
Discuții aprinse în PSD. Vasile Dîncu: 'Există o presiune din teritoriu pentru schimbare'
5.709

153
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
153

227
Nicoleta Pauliuc: Imediat după sfintele sărbători vom începe o evaluare a industriei de apărare
227

5.306
Scandal pe hainele second-hand: Un proiect de OUG al Ministerului Mediului stârnește controverse și temeri privind închiderea magazinelor
5.306

97
Ciprian Ciucu: Programele Arte şi Evenimente Urbane Bucureşti vor fi auditate
97

175
Motreanu: Reprezentanţi ai PSD, obişnuiţi cu limbajul dublu, par surprinşi că Bolojan elimină privilegii, respectându-şi angajamentele
175

3.608
Guvernul devine „jupân” în criză: explicația Palatului Victoria pentru cele 84 de OUG-uri emise
3.608

6.464
VIDEO Momentul în care Ilie Bolojan a profețit tot ceea ce se întâmplă azi în România
6.464
















Comentează