Românii care își achită integral obligațiile fiscale pentru veniturile obținute în 2025 ar putea primi o reducere de 3% din impozitul pe venit, dacă efectuează plata până la mijlocul lunii aprilie 2026. Măsura este prevăzută într-un proiect legislativ lansat de Ministerul Finanțelor și are ca scop stimularea conformării voluntare și creșterea disciplinei la declararea și plata taxelor. Facilitatea se aplică doar celor care depun la timp declarația unică și își sting toate datoriile către stat.
Condițiile pentru acordarea reducerii
Persoanele fizice ar putea beneficia de această facilitate dacă își plătesc integral impozitul pe venit, contribuțiile la pensii și cele pentru sănătate aferente anului 2025, cel târziu la data de 15 aprilie 2026.
Prevederea apare în proiectul de Lege privind instituirea unor măsuri de relansare economică, document făcut public de Ministerul Finanțelor.
Potrivit acestuia: „În vederea îmbunătățirii conformării voluntare a contribuabililor persoane fizice, precum și pentru stimularea plății obligațiilor fiscale, se impune încurajarea contribuabililor persoane fizice de a achita sumele datorate și de a depune declarația unică, prin acordarea unei bonificații la plata impozitului pe venit datorat pentru veniturile anului 2025, pentru care există obligația depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice.
Astfel, se propune, prin derogare de la prevederile Codului fiscal, reglementarea unui mecanism de acordare a unei bonificații de 3% din impozitul pe venit datorat pentru veniturile realizate în anul 2025, pentru care există obligația depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice”.
Ministerul Finanțelor arată că reducerea se aplică doar dacă sunt îndeplinite simultan mai multe cerințe. Toate sumele datorate pentru 2025 trebuie achitate prin plată sau compensare până la 15 aprilie 2026 inclusiv, iar declarația unică trebuie depusă până la aceeași dată. Regula este valabilă și pentru contribuția la sănătate achitată opțional de unele persoane.
Pentru ce sume se aplică bonificația
Facilitatea de 3% vizează exclusiv impozitul pe venit stabilit prin declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice.
Autoritățile precizează că dreptul la reducere nu se pierde dacă, după 15 aprilie 2026, apar modificări ale obligațiilor fiscale pentru anul 2025.
Condiția este ca declarația unică să fi fost depusă la termen și plățile să fi fost efectuate integral până la data limită.
Contribuabilii care au depus deja declarația fără a aplica bonificația vor avea posibilitatea să o obțină ulterior. Aceștia pot depune o declarație rectificativă până la 15 aprilie 2026 pentru a beneficia de reducere.
Situația veniturilor din străinătate
Pentru persoanele care au obținut câștiguri din afara țării în 2025 și pentru care se aplică acordurile de evitare a dublei impuneri, calculul reducerii se face după regulile specifice acestor convenții.
Bonificația de 3% se aplică asupra impozitului rămas de plată după deducerea sumelor recunoscute potrivit tratatelor internaționale.
„Măsura privind acordarea bonificațiilor reprezintă o fereastră de oportunitate pentru contribuabili, iar aplicarea acesteia este limitată în timp, respectiv până la data de 15 aprilie 2026 inclusiv. După data de 15 aprilie 2026, acordarea bonificațiilor în cazul impozitului pe venit nu mai este posibilă. Acordarea bonificației numai până la data de 15 aprilie 2026 inclusiv, are în vedere creșterea conformării voluntare la declarare și plată pentru contribuabilii persoane fizice”, se arată în proiectul citat.
Termenele pentru declarația unică
Conform legislației fiscale, Formularul 212 trebuie completat de persoanele care, în cursul anului 2025, au realizat venituri sau pierderi din România ori din alte state, fie individual, fie în cadrul unor asocieri. Termenul general de depunere prevăzut de Codul fiscal este 26 mai 2026.
Facilitate similară pentru firme
Și mediul de afaceri ar putea primi o reducere de 3% dacă își îndeplinește la timp obligațiile fiscale.
Companiile pot beneficia de această bonificație pentru impozitul pe profit sau pentru cel aplicat microîntreprinderilor, cu condiția să fi depus toate declarațiile prevăzute în vectorul fiscal și să fi achitat integral sumele datorate pentru anul 2025 sau pentru anul fiscal modificat care începe în 2025.






























Comentează