Statul intervine după falimentul Damen Mangalia: Alocă sume importante pentru românii rămași fără locuri de muncă înainte de Paște | DOCUMENTE

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 08-04-2026 13:00

Actualizat: 08-04-2026 13:02

Article thumbnail

Sursă foto: arhiva personala

Guvernul pregătește acordarea unor ajutoare de urgență pentru angajații afectați de falimentul Șantierului Naval Mangalia, măsură care vizează peste 1.000 de persoane rămase fără locuri de muncă, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern, care a fost pus în dezbatere publică.

Astfel, fiecare persoană eligibilă ar urma să primească un sprijin financiar de 5.000 de lei, suma totală alocată fiind de aproximativ 6 milioane de lei.

Ajutor acordat fără cerere și fără verificări

Potrivit proiectul de Hotărâre de Guvern, ajutoarele de urgență vor fi acordate fără ca beneficiarii să fie obligați să depună cereri sau să treacă prin verificări în teren. Plata va putea fi făcută fie în numerar, fie prin transfer bancar, în funcție de opțiunea exprimată de fiecare beneficiar.

Măsura este destinată persoanelor afectate de intrarea în faliment a șantierului și are ca scop reducerea impactului social generat de pierderea locurilor de muncă.

Peste 1.000 de oameni afectați

Potrivit informațiilor de la nivelul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța, peste 1.050 de persoane se află în această situație și necesită sprijin urgent pentru a evita riscul de excluziune socială.

Ajutoarele vor fi acordate în limita bugetului aprobat și vor fi autorizate prin notă de către ministrul Muncii sau de către persoana desemnată.

Falimentul șantierului, cu impact major

Șantierul Naval Mangalia a intrat în procedură de faliment după ce creditorii au respins planul de reorganizare, care prevedea atragerea unui investitor strategic. Decizia deschide calea lichidării și a încetării treptate a activității.

Sindicatele au avertizat că efectele sunt grave, întrucât peste 1.000 de angajați își pierd locurile de muncă, iar impactul asupra comunității locale este unul semnificativ.

Alte măsuri luate de stat

Anterior, Guvernul a aprobat plata salariilor restante din Fondul de Garantare pentru o perioadă de până la 7 luni, însă această măsură nu acoperă pe deplin pierderile suferite de angajați.

Google News
Comentează
București
Temperatură12°C
Noros
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri