Pesta porcină africană (PPA) era semnalată până joi, 25 octombrie, în 266 de localități din 15 județe, cu număr de 1.042 de focare (dintre care 15 în exploatații comerciale), potrivit Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA, informează Mediafax.
De asemenea, au fost înregistrate 136 de cazuri la mistreți, iar, în total, au fost eliminați 354.604 porci afectați de boală, se menționează într-un comunicat de presă al ANSVSA.
Spre comparație, PPA evolua, la data de 18 octombrie, în 260 de localități din 14 județe, cu 1.021 de focare, dintre care 15 în exploatații comerciale. De asemenea, PPA era depistată la 107 cazuri de mistreți, iar în total fuseseră eliminați 353.914 porci afectați de boală.
Prin aplicarea eficientă a măsurilor de combatere a PPA, au fost stinse, până la 25 octombrie, cinci focare în județul Satu-Mare, iar unitatea de procesare a cărnii S.C. Carniprod SRL (din județul Tulcea) și-a reluat activitatea, în data de 14 august 2018.
De asemenea, nu au mai fost înregistrate noi focare de boală în județele: Satu-Mare, din data de 31 august 2018, și Bihor, din data de 8 august 2018.
Detaliat, situaţia evoluţiei focarelor de PPA se prezintă astfel, la data de 25 octombrie:
- Judeţul Satu-Mare – 7 focare în gospodăriile populaţiei şi 10 cazuri la mistreţi
- Judeţul Bihor – 28 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţi
- Judeţul Sălaj – 4 cazuri la mistreţi
- Judeţul Tulcea – 566 de focare (dintre care 5 focare la exploatații comerciale și un focar, la o exploatație de tip A) şi 64 de cazuri la mistreţi
- Judeţul Brăila – 103 de focare (dintre care 8 focare la exploatații comerciale)
- Judeţul Constanţa – 83 de focare în gospodăriile populaţiei şi 2 cazuri la mistreţi
- Judeţul Ialomiţa – 124 de focare în gospodăriile populaţiei şi 31 cazuri la mistreţi
- Judeţul Galaţi – 14 focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţi
- Judeţul Ilfov – 9 focare în gospodăriile populaţiei
- Judeţul Călăraşi – 80 de focare (dintre care un focar la o exploatație comercială) şi 18 cazuri la mistreţi
- Județul Buzău – 4 focare în gospodăriile populaţiei
- Județul Giurgiu – 18 focare în gospodăria populaţiei și 5 cazuri la mistreți
- Județul Dâmbovița – un focar în gospodăria populației
- Județul Teleorman – 4 focare în gospodăria populației
- Județul Maramureș – un focar în gospodăria populației.
Prezenţei virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.
Statistică ANSVSA: Peste 350.000 de porci afectați de pesta porcină au fost eliminați până în acest moment
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.711
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
1.711

21
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
21

1.720
Justiția riscă blocajul total! CSM cere intervenția Guvernului pentru a patra oară: 'Este o sfidare a puterii judecătoreşti'
1.720

29
14 clădiri importante din Capitală urmează să fie reabilitate
29

36
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
36

24
Românii se tem că pensia nu le va ajunge. Ce îi îngrijorează cel mai mult pe cei de la oraș
24

60
Mișcare strategică istorică: România va exporta peste 1 milion de oi
60

892
Carambol cu victime: Patru copii și un adult, răniți după ciocniri în lanț pe o stradă din Timișoara
892

5.074
Haos la metrou! Metrorex anunță trenuri blocate după un incident. Recomandări pentru călători
5.074

39
Vești bune pentru șoferi! Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi deschis traficului în ambele sensuri în perioada sărbătorilor pascale
39

6.880
Vestea care a zguduit lumea medicală: un cunoscut medic primar și asistent universitar a murit la doar 51 de ani, după un infarct
6.880

4.364
EXCLUSIV - „Avem 30 de parlamentari care pot înlocui voturile USR pentru Guvern”: Senatorul Dorin Petrea (PACE) propune o nouă majoritate în Parlament / UPDATE
4.364

5.428
DOCUMENTUL vaccinării care schimbă tot: România avea 5 zile să refuze contractul Pfizer de 600 milioane €
5.428
















Comentează