Starul pop britanic Ed Sheeran a declarat că îşi înregistrează toate sesiunile de compoziţie pentru a evita acuzaţiile de plagiat, după ce a câştigat un proces în această săptămână în legătură cu megahitul său "Shape Of You", informează France Presse, citat de Agerpres.
"De acum filmez totul, totul este înregistrat'', a declarat muzicianul vineri într-un interviu acordat BBC.
"Dacă primim plângeri cu privire la cântece, putem spune: iată caseta, uitaţi-vă la ea şi veţi vedea că nu este nimic", a spus muzicianul în vârstă de 31 de ani.
''Pentru mine, cel mai bun sentiment din lume este euforia care vine odată cu prima idee, atunci când scrii un cântec bun", a adăugat el. Acest sentiment a devenit acum: +Oh, stai, să ne oprim puţin. Ne gândim de două ori+".
Miercuri, Înalta Curte din Londra s-a pronunţat contra celor doi compozitori care l-au acuzat pe Sheeran de plagiat pentru cântecul "Shape of You", cel mai bine vândut din lume în 2017, care a avut şi 3 miliarde de ascultări pe Spotify şi aproape 6 miliarde de vizualizări pe YouTube.
Judecătorul Antony Zacaroli a constatat că Ed Sheeran nu a copiat "în mod deliberat" sau "inconştient" nicio parte a melodiei din cântecul "Oh Why" din 2015 al lui Sami Chokri şi Ross O'Donoghue.
Potrivit judecătorului, există "asemănări evidente" între cele două cântece, cu o melodie derivată în special din gama pentatonică minoră, ca "nenumărate cântece pop, rock, folk şi blues", dar şi "diferenţe importante".
Aceasta nu este prima dată când artistul este dat în judecată pentru plagiat. De exemplu, a ajuns la o înţelegere financiară în SUA cu compozitorii care l-au acuzat că le-a plagiat melodia "Amazing" pentru melodia sa "Photograph", lucru pe care a spus că îl regretă.
''Nu am mai cântat 'Photograph' pentru o perioadă foarte lungă de timp după aceea, nu am mai cântat-o, într-un fel mă simţeam murdar", a declarat artistul britanic pentru BBC.
Starul pop britanic Ed Sheeran a declarat că îşi înregistrează toate sesiunile de compoziţie pentru a evita acuzaţiile de plagiat
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

65
Dua Lipa, influencer în lumea cărților: cum a devenit popstarul britanic o voce și în literatură
65

33
Cercetătorii australieni au descoperit 110 specii marine noi în adâncurile Mării Coralilor
33

22
Catedrala ortodoxă rusă din Teheran, avariată în urma unor atacuri aeriene
22

1.907
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.907

18
Muzeul Luvru rămâne cel mai vizitat muzeu din lume, concurenţa venind din Orientul Mijlociu şi Asia în 2025
18

23
Comedia de epocă 'La Venus Electrique' va deschide Festivalul de Film de la Cannes
23

41
Volodimir Zelenski și poporul ucrainean, nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace 2026
41

11
Cei mai buni ciocolatieri belgieni își prezintă creațiile într-o expoziție de artă comestibilă cu tematică de Paşte
11

88
Cei 12 pași ai misiunii Artemis 2: Drumul echipajului NASA către Lună și înapoi
88

88
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
88

9
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
9

19
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
19

17
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
17
















Comentează