Ministrul Muncii, Florin Manole (PSD), a declarat miercuri seară, la Parlament, că actul normativ privind creșterea salariului minim brut de la 4.050 lei la 4.325 lei, începând cu data de 1 iulie, este „încă blocat” la Ministerul de Finanțe condus de liberalul Alexandru Nazare.
„Creșterea salariului minim a fost agreată deja, a trecut și în CNT (Consiliul Național Tripartit, n.red.), am făcut actul normativ, l-am trimis deja de nici nu-mai-știu-câte săptămâni, este încă blocat la Finanțe. Aș vrea să argumentez în legătură cu speculațiile greșite că o creștere a salariului minim ar duce la creșterea veniturilor bugetarilor. Nu, nu este așa, veniturile bugetarilor care sunt corelate cu salariul minim sunt înghețate de ani de zile pentru foarte mulți bugetari care nu au salarii exagerate”, a declarat Manole.
El a făcut apel la ministerul condus de Nazare „să fie constructiv”.
„Putem să facem oricâte modificări, dar decizia politică este de a face creșterea salariului minim de la 1 iulie. Și așa, s-a exagerat de către cei care au fost împotriva respectării Directivei europene care presupunea creșterea salariului minim de la 1 ianuarie. Așadar, cine a avut idei despre nerespectarea legii ar trebui să se oprească cu ideile astea și să fie constructiv și să dăm drumul acestui act normativ. Creșterea salariului minim are un impact pozitiv pentru bugetul de stat care ar fi putut fi folosit, de ce nu, pentru o parte din măsurile sociale”, a adăugat ministrul Muncii.
Conform Hotărârii de Guvern trimisă Finanțelor, „începând cu data de 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art.164 alin.(1) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 4.325 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 166,667 ore pe lună, reprezentând 25,949 lei/oră”.





























Comentează