Speranţele secesioniştilor scoţieni de a câştiga o majoritate absolută în parlamentul local şi de a face în acelaşi timp să avanseze cauza unui nou referendum asupra independenţei erau în continuare în suspans sâmbătă, la două zile după alegeri, în pofida circumscripţiilor câştigate de la opoziţie.
Această "super joi" a alegerilor locale din Regatul Unit, ale căror rezultate parvin picătură cu picătură, testează popularitatea Partidului Conservator al lui Boris Johnson şi unitatea Regatului Unit. Naţionaliştii scoţieni aşteaptă să obţină cea mai mare victorie posibilă pentru a-l obliga pe premierul Johnson să accepte organizarea unui nou referendum asupra independenţei Scoţiei
Rezultatele anunţate vineri în Anglia au fost de bun augur pentru conservatori, care au câştigat teren şi chiar au cucerit bastionul laburist din Hartlepool (nord-est), care de aproape 50 de ani a votat mereu pentru Partidul Laburist, informează AFP, dpa şi Reuters preluate de Agerpres.
În Scoţia, în schimb, conservatorii sunt departe de a fi în poziţie de forţă, iar premierul Nicola Sturgeon, lidera secesioniştilor din Partidul Naţional Scoţian (SNP), este foarte populară. Energică şi reuşind totodată să-şi păstreze sângele rece, Sturgeon, 50 de ani, a reuşit să-i convingă pe scoţieni în timpul pandemiei şi a fost realeasă confortabil în circumscripţia Glasgow southside, cu 60,2% din voturi.
Potrivit primelor rezultate anunţate vineri, partidul său şi-a confirmat succesul în nouă circumscripţii şi a câştigat de la conservatori două circumscripţii-cheie, cea din Edinburgh Central şi cea din Ayr (vest). SNP a câştigat de asemenea circumscripţia din East Lothian, lângă Edinburgh, în detrimentul laburiştilor.
Însă, el va avea nevoie şi de alte victorii pentru a-şi atinge obiectivul de 65 de locuri în parlament.
Cu toate acestea, potrivit unor analişti, chiar dacă este improbabil, nu este imposibil ca SNP să atingă o majoritate absolută în parlamentul local din Holyrood, în condiţiile în care un referendum asupra independenţei Scoţiei figurează de asemenea în programul Verzilor.
În 2014, 55% dintre scoţienii au ales să rămână în Marea Britanie. Un argument invocat de premierul conservator Boris Johnson, având ultimul cuvânt pentru a se opune ferm unei noi consultări care, în opinia sa, poate avea loc numai "o dată la o generaţie".
Partizanii unui nou referendum subliniază că Brexitul, căruia 62% dintre scoţieni i s-au opus, a schimbat miza. La fel ca şi pandemia, care a stimulat popularitatea lui Nicola Sturgeon, creditată cu o bună gestionare a crizei sanitare
Speranţele secesioniştilor scoţieni pentru un nou referendum asupra independenţei, în continuare în suspans
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

2
Scaunele din avioane nu sunt toate la fel. Specialiștii au realizat un clasament inedit al companiilor aeriene
2

15
Smotrich critică comentariile liderului german cu privire la Cisiordania: „Nu ne veți mai forța să intrăm în ghetouri”
15

40
Xi Jinping acuză ”legea junglei” din politica inernațională și îl asigură pe Pedro Sabchez că Spania e de parte corecta a istoriei
40

625
O rază de speranță! Prețul petrolului este în scădere, pe fondul unui nou dialog SUA-Iran
625

88
Comisia Europeană a percheziţionat o companie de produse din ciocolată, suspectată de încălcarea regulilor de concurenţă
88

3.132
Relația Ungariei cu Rusia - Ce i-ar spune Péter Magyar, viitorul prim-ministru al Ungariei la telefon dacă Putin l-ar suna
3.132

4.303
Verdict grav! Divizia Lafarge a producătorului de ciment Holcim, găsită vinovată de finanţarea jihadiştilor din Siria
4.303

6.561
Povestea incredibilă a bărbatului care, în timp ce s-a apucat de renovări prin casă, a găsit 'poarta către anii 1900'
6.561

3.605
'Mă întristează faptul că a pierdut': J.D. Vance, mesaj de ultim moment, după rezultatul electoral din Ungaria
3.605

3.884
Aceasta este singura țară din lume care își poate asigura complet hrana. Cum stau lucrurile în privința României
3.884

2.650
De ce acest alegător dezamăgit al lui Donald Trump petrece zilnic ore întregi cercetând dosarele Epstein
2.650

1.450
Parchetul European pune sub lupă 'afacerea microbuzelor școlare' finanțată prin PNRR / Dragoș Pîslaru va trimite Corpul de Control pentru verifica achizițiile
1.450

489
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia și Ucraina și-au reluat atacurile nocturne cu drone
489
















Comentează