Spectacolul "Insula măştilor", de şi în regia lui Enrico Bonavera, va fi prezentat în premieră de Teatrul Excelsior pe 15 iunie, de la ora 18,00, în grădina Casei Filipescu-Cesianu.
Spectacolul este creat în limbajul scenic al Commediei dell'Arte, un gen teatral fenomen, cu tradiţie în Italia secolului al XVI-lea, născut din întâlnirea fericită dintre talentul improvizatoric al actorilor şi reacţia spontană a publicului. Personajele-măşti, simboluri ale unor tipologii umane uşor de recunoscut indiferent de epocă, ne aruncă dincolo de convenţie, cu umor şi ironie, într-o lume răsturnată în care servitorii şi stăpânii fac schimb de roluri, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
Regizorul italian Enrico Bonavera se află la cea de-a doua colaborare cu trupa Teatrului Excelsior, după spectacolul "Arlecchino şi pierdutele iubiri" (2018).
"'Insula măştilor' este un spectacol inspirat de textul lui Marivaux - 'Insula sclavilor', pe care mi-am propus să îl reiau, dar într-o direcţie mai puţin moralistă, mai puţin didactică şi mai apropiată de Commedia dell'Arte, o direcţie care să se concretizeze cu un spectacol accesibil în aer liber, popular, relaxant, aproape de public. În spatele jocului măştilor, spectacolul are o temă actuală şi importantă, şi anume raportul dintre clasele sociale diferite. Pe această insulă, prin magie, stăpânii devin sclavi şi sclavii devin stăpâni. În mod evident, în acest schimb de realităţi, cineva nu este fericit şi cineva face abuz de putere. Unica posibilitate pentru a merge mai departe este să se îndeplinească dezideratul de a trăi în pace. O insulă fără sclavi şi stăpâni - o utopie, o insulă plutitoare în Univers, aşa cum, în fond, este şi planeta noastră", a declarat Enrico Bonavera.
"Insula măştilor" se va juca în grădini, parcuri, pe străzi şi în pieţe din Bucureşti şi din ţară, precizează organizatorii.
Din distribuţie fac parte actorii Ion Bechet, Ovidiu Uşvat, Ana Udroiu, Mihaela Coveşeanu / Iulia Samson, Mihai Mitrea, Mircea Alexandru Băluţă, Andreea Hristu, Raluca Botez / Dana Marineci, Alex Popa, Dan Pughineanu, Matei Arvunescu, Alex Călin, Loredana Cosovanu, Dragoş Spahiu.
Spectacolul 'Insula măştilor', premieră a Teatrului Excelsior, în grădina Casei Filipescu-Cesianu
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

29
Cercetătorii australieni au descoperit 110 specii marine noi în adâncurile Mării Coralilor
29

19
Catedrala ortodoxă rusă din Teheran, avariată în urma unor atacuri aeriene
19

1.782
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.782

18
Muzeul Luvru rămâne cel mai vizitat muzeu din lume, concurenţa venind din Orientul Mijlociu şi Asia în 2025
18

23
Comedia de epocă 'La Venus Electrique' va deschide Festivalul de Film de la Cannes
23

32
Volodimir Zelenski și poporul ucrainean, nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace 2026
32

10
Cei mai buni ciocolatieri belgieni își prezintă creațiile într-o expoziție de artă comestibilă cu tematică de Paşte
10

83
Cei 12 pași ai misiunii Artemis 2: Drumul echipajului NASA către Lună și înapoi
83

81
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
81

9
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
9

17
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
17

17
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
17

10
Patruzeci de preoţi participă la Pelerinajul de Florii în Iaşi
10
















Comentează