Soţia preşedintelui israelian Reuven Rivlin, Nechama Rivlin, a încetat din viaţă marţi dimineaţă, la vârsta de 73 de ani, într-un spital din oraşul Petah Tikva, după o îndelungată luptă cu o maladie respiratorie, a comunicat reşedinţa prezidenţială, transmite dpa potrivit Agerpres
În urmă cu trei luni, Nechama Rivlin fusese supusă unui transplant de plămân.
Ea suferea de fibroză pulmonară şi era nevoită să poarte permanent un aparat de oxigen, chiar şi în timpul ceremoniilor oficiale la care asista împreună cu soţul său.
'Împreună cu toţi cetăţenii Israelului, soţia mea, Sara, şi cu mine ne exprimăm profunda tristeţe la decesul soţiei preşedintelui, Nehama Rivlin', a transmis premierul Benjamin Netanyahu.
Nechama Rivlin s-a născut în Moshav Herut, o comunitate agricolă din centrul Israelului. Părinţii săi, Drora şi Mendi, au emigrat din Ucraina şi au fost printre fondatorii acestei comunităţi.
Nechama s-a căsătorit în 1971 cu Reuven Rivlin, iar cuplul a trăit la Ierusalim.
Ca soţie a preşedintelui, Nechama Rivlin, licenţiată în botanică şi zoologie, s-a preocupat de mediu, artă, dar şi de copii cu nevoi speciale.
Nechama Rivlin lasă în urmă un soţ, trei copii şi mai mulţi nepoţi.
Soția președintelui Israelului a încetat din viață
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

39
Economia globală, în pericol din cauza crizei energiei: 'Este mai gravă decât cele din 1973, 1979 și 2022 la un loc' / Care este 'soluția reală' a șefului AIE
39

201
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
201

839
Un mega-tunel se construiește în țara cu cea mai mare comunitate de români. Va lega Europa de Africa
839

739
Radu Miruță vorbește despre rolul României în viitoarea operațiune asupra Iranului - Accesul avioanelor-cisternă şi al sistemelor de comunicaţii
739

1.402
Un dezastru radioactiv în Golf ar putea depăși Cernobîlul - Rusia avertizează că situația din Orientul Mijlociu riscă să scape complet de sub control
1.402

32
Navă de război britanică, escală de întreţinere în Mediterana
32

2.493
Răsturnare de situație în cazul jurnalistei americane răpită în Irak - Anunțul făcut de răpitori
2.493

3.779
Conflictul din Orientul Mijlociu - Teheranul continuă să reziste și ameniță cu escaladarea. Mișcarea care ar paraliza transportul maritim în regiune
3.779

232
Donald Trump Jr. critică Uniunea Europeană și avertizează asupra unei „rupturi majore” Est–Vest
232

141
Portugalia afirmă că avioanele americane folosesc baza din Azore cu condiţia să nu vizeze infrastructură civilă din Iran
141

2.695
Criza din Orientul Mijlociu lovește în plin Germania - Prețul motorinei doboară record după record
2.695

96
Cel mai decorat veteran australian în viață, acuzat de crime de război
96

161
Război în Iran - Atacarea infrastructurilor civile, o "crimă de război", declară un responsabil ONU
161
















Comentează