VIDEO Sorin Grindeanu pune sub semnul întrebării 'stabilitatea' Guvernului: 'Nu trebuie să continuăm doar de dragul ei'

Autor: Liana Ganea

Publicat: 27-03-2026 14:58

Actualizat: 27-03-2026 15:00

Article thumbnail

Sursă foto: MSNews

Șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat că actuala stabilitate guvernamentală nu trebuie confundată cu performanța, sugerând că menținerea unei coaliții nu are sens dacă nu produce rezultate pentru cetățeni.

Întrebat dacă România are, în acest moment, un guvern stabil sau unul „cu care nu se face treabă”, liderul social-democrat a oferit un răspuns nuanțat, dar cu accente critice la adresa modului în care funcționează coaliția.

„Stabilitatea este bună atunci când îți aduce prosperitate. Să știți că avem stabilitate și în Belarus. Aveți stabilitate și în Coreea de Nord, dar asta nu înseamnă că e prosperitate. Și chiar și în Rusia e stabilitate”, a afirmat acesta.

Grindeanu a insistat că ideea de stabilitate nu trebuie folosită ca pretext pentru a evita schimbările necesare în actul de guvernare. „Nu consider necesar că trebuie să continui doar de dragul stabilității care nu duce la prosperitate”, a spus liderul PSD, adăugând că actuala coaliție „funcționează prost”, lucru vizibil „în fiecare zi”.

În același timp, el a subliniat că, din punct de vedere formal, Executivul este încă stabil. „Astăzi, când vorbim, e un guvern stabil. După 20 aprilie o să vedem ce înseamnă decizia PSD”, a precizat Grindeanu, sugerând că partidul ar putea juca un rol decisiv în viitorul coaliției.

Declarațiile vin într-un moment tensionat pentru alianța de guvernare, în care discuțiile despre eficiență, reforme și echilibrul politic devin tot mai apăsate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură14°C
Noros
România
Vânt5km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri