Socialistul Pedro Sanchez, actualul şef la guvernului spaniol, a fost mandatat joi de regele Spaniei, Felipe al VI-lea, cu formarea viitorului cabinet, după victoria partidului său în alegerile legislative anticipate, dar va fi obligat să negocieze cu o multitudine de formaţiuni parlamentare pentru a fi reînvestit în funcţie, transmite vineri AFP preluat de agerpres.
Regele Felipe al VI-lea l-a 'propus pe Pedro Sanchez drept candidat la preşedinţia guvernului', a anunţat preşedinta Congresului Deputaţilor (camera legislativă inferioară), Mertixell Batet, după primirea liderului socialist de către suveran.
'Este o sarcină pe care mi-o asum cu onoare' şi cu 'responsabilitate', a declarat la scurt timp Sanchez, pentru presă.
El ar urma să fie învestit pentru un mandat de 4 ani la începutul lunii iulie, în condiţiile în care niciun alt şef de partid nu dispune de suficiente voturi pentru a încerca să obţină un vot de încredere din partea deputaţilor.
'Nu există majoritate alternativă la cea propusă de Partidul Socialist', a subliniat Sanchez.
La dreapta, Partidul Popular (PP, conservator), liberalii din Ciudadanos şi extrema dreapta Vox au promis să-i pună probleme, dar s-au resemnat să intre în opoziţie.
Ajuns la putere acum un an în urma unei moţiuni de cenzură împotriva predecesorului său Mariano Rajoy (PP), Sanchez va trebui să obţină direct încrederea deputaţilor, după ce a eşuat într-o precedentă tentativă în martie 2016.
Pentru a fi reînvestit în funcţie, Pedro Sanchez, în vârstă de 47 de ani, va avea nevoie de 176 de voturi, adică majoritatea absolută a celor 350 de locuri ale camerei legislative inferioare.
Dacă nu va fi atins acest prag, un al doilea tur de scrutin va fi organizat după două zile, unde va fi suficientă o majoritate simplă.
Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) condus de Sanchez, învingător în alegerile din 28 aprilie, va trebuie să negocieze cu celelalte forţe politice dintr-un peisaj politic foarte fragmentat, cu 17 partide reprezentate în camera legislativă inferioară.
Coaliţia stângii radicale Unidas Podemos, cu 42 de deputaţi, s-a arătat deja dispusă să voteze pentru învestirea lui Sanchez, cerând în schimb să intre în guvern.
Sanchez vrea să evite această variantă, preferând formula unui guvern socialist minoritar, care să caute sprijin parlamentar punctual.
În afară de Podemos, PSOE va trebui să negocieze şi sprijinul numeroaselor partide regionaliste. El intenţionează însă să renunţe la cel al separatiştilor basci şi catalani, pentru a nu fi acuzat de dreapta că le face acestora concesii.
După obţinerea votului de învestitură, Pedro Sanchez va trebui să constituie majorităţi caz cu caz pentru a trece proiectele legislative, în primul rând bugetul pe 2019, iar dosar catalan se anunţă o problemă spinoasă pentru mandatul său.
De la începutul procesului împotriva a 12 dintre liderii lor, separatiştii la putere în Catalonia şi-au înmulţit gesturile de sfidare faţă de socialişti, precipitând desfăşurarea alegerilor anticipate prin refuzul de a vota bugetul de stat, apoi împiedicând alegerea unui apropiat al lui Pedro Sanchez la preşedinţia Senatului.
Socialistul Pedro Sanchez, mandatat de suveran cu formarea viitorului guvern al Spaniei
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

3.210
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.210

4.687
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
4.687

2.190
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.190

3.627
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.627

162
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
162

2.496
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.496

9.036
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
9.036

201
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
201

180
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
180

1.956
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.956

2.596
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.596

190
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
190

76
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
76
















Comentează