Sectorul ospitalităţii din Slovacia se va deschide la interior pentru clienţii care sunt vaccinaţi împotriva coronavirusului sau care au trecut prin boală, în conformitate cu noile reguli care intră în vigoare de luni, relatează dpa, citat de Agerpres.
Cel mult patru persoane care nu provin din aceeaşi gospodărie vor primi permisiunea de a sta la aceeaşi masă.
Celor nevaccinaţi li se va permite să cumpere alimente preparate şi băuturi pentru a le consuma în altă parte.
O interdicţie generală de circulaţie rămâne în vigoare între orele 20:00 şi 05:00 dimineaţă. În acest interval sunt permise numai deplasările urgente, împreună cu călătoriile spre şi de la locul de muncă. În perioada de interdicţie de circulaţie comenzile de la restaurante vor fi livrate doar de serviciile cu acest obiect de activitate.
O interdicţie a reuniunilor de peste şase persoane din gospodării diferite rămâne în vigoare, partidele de opoziţie acuzând coaliţia de patru formaţiuni aflată la putere că utilizează măsura pentru a limita protestele antiguvernamentale.
În pofida ratelor relativ ridicate de infectare în luna decembrie au fost făcuţi o serie de paşi pentru a deschide afacerile, muzeele, galeriile, expoziţiile şi librăriile. De asemenea, sunt permise serviciile religioase.
Sunt aplicare restricţiile diferite de la un caz la altul, în unele cazuri fiind suficient un test negativ, iar în altele fiind necesar certificatul de vaccinare. Magazinele alimentare sunt deschise pentru toţi clienţii.
Slovacia va deschide, la interior, restaurantele pentru clienții care sunt vaccinaţi împotriva coronavirusului sau care au trecut prin boală
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.036
Viktor Orban recunoaște convorbirea cu Putin și îl atacă pe premierul polonez: "Tu ce ai făcut pentru pace?"
1.036

41
Lidera opoziției din Taiwan: Sper că vizita în China va semăna „semințele păcii”
41

7.690
Benjamin Netanyahu, pus la zid după armistițiul cu Iranul: 'Nu a existat niciodată un dezastru politic mai mare în întreaga noastră istorie'
7.690

1.998
VIDEO Pace pe jumătate în Orientul Mijlociu. Israelul continuă ofensiva în Liban: cel puțin 8 morți și mai mulți răniți
1.998

132
Premierul britanic, Keir Starmer, se deplasează în Golful Persic
132

3.477
VIDEO NASA publică imagini extrem de spectaculoase: Cum arată, de fapt, partea ascunsă a Lunii și cum se vede Pământul privit de pe Lună
3.477

263
Democrații au cerut demiterea lui Donald Trump, după ce președintele a amenințat că va comite crime de război în Iran
263

69
Atacuri aeriene rusești asupra regiunii Zaporijia din Ucraina - O persoană a murit
69

116
Mai mulți lideri au salutat acordul de încetare temporară a focului între Statele Unite şi Iran
116

6.465
Iranul ironizează armistițiul acceptat de Trump: 'O retragere umilitoare'
6.465

6.583
Impact instant asupra prețurilor petrolului, după ce SUA și Iranul au anunțat un armistițiu și redeschiderea Strâmtorii Ormuz
6.583

6.824
Donald Trump jubilează și anunță că americanii vor rămâne o perioadă în Strâmtoarea Ormuz: Este o zi mare pentru pacea mondială!
6.824

8.592
Arma misterioasă apărută pe frontul ucrainean: Kievul ar putea paraliza infrastructura fără explozii și distrugeri la vedere
8.592
















Comentează