Secretarul de stat american Marco Rubio le-a transmis liderilor Congresului SUA, într-un briefing clasificat, că retorica tot mai dură a administrației Trump la adresa Groenlandei nu indică o invazie iminentă, iar obiectivul urmărit rămâne achiziționarea insulei de la Danemarca, relatează The Wall Street Journal, potrivit Mediafax.
Briefingul, la care au participat și secretarul apărării Pete Hegseth și șeful Statului Major Interarme, generalul Dan Caine, a fost convocat în principal pentru a explica liderilor politici operațiunea militară americană din Venezuela în urma căreia președintele Nicolás Maduro a fost capturat și adus în SUA. Potrivit relatărilor, Rubio a avut cea mai amplă intervenție în fața congresmenilor.
Intenționează SUA să folosescă forța?
Potrivit WSJ, discuția despre Groenlanda a apărut după ce liderul minorității democrate din Senat, Chuck Schumer, a întrebat dacă administrația intenționează să folosească forța militară și în alte locuri, inclusiv în Mexic și Groenlanda. Rubio ar fi minimalizat scenariul unei cuceriri prin forță, insistând pe varianta unei tranzacții. Rubio ar fi precizat că poziția dură a SUA ar avea ca scop aducerea Danemarcei a masa de negociere.
Mesaje ambigue de la Casa Albă
Totuși, mesajele publice ale Casei Albe au rămas ambigue. O declarație atribuită administrației a arătat că „utilizarea armatei este întotdeauna o opțiune” pentru atingerea obiectivului de „dobândire” a Groenlandei, pe fondul argumentului că teritoriul este vital pentru securitatea națională a SUA în Arctica.
Reuters notează că, dincolo de varianta cumpărării, administrația ar lua în calcul și un Compact of Free Association (COFA) un tip de acord folosit de SUA cu unele state insulare din Pacific care ar oferi Washingtonului influență strategică fără integrarea formală a teritoriului ca stat american.
Reacții europene
În Europa, escaladarea declarațiilor a stârnit reacții puternice. Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, a spus că Trump ar trebui „luat în serios” când vorbește despre preluarea Groenlandei, iar lideri europeni s-au aliniat public în sprijinul suveranității Danemarcei și a groenlandezilor.
Un element care amplifică tensiunea este faptul că Groenlanda, teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei și parte a spațiului NATO, nu pare dispusă să accepte o astfel de schimbare: un sondaj realizat în 2025 indica faptul că 85% dintre groenlandezi se opun ideii de a deveni parte a Statelor Unite.






























Comentează