Senatorul Vlad Alexandrescu s-a întâlnit, miercuri, cu premierul Ludovic Orban pentru a discuta despre situaţia copiilor instituţionalizaţi, ca urmare a demersurilor pe care reprezentantul USR le-a făcut în domeniu, dar şi a memorandumului societăţii civile prin care se cer măsuri concrete.
Potrivit unui comunicat de presă transmis joi AGERPRES, în discuţia cu prim-ministrul, senatorul USR "a atras atenţia, în special, asupra fenomenului psihiatrizării prin care mii de copii sunt ţinuţi în mod abuziv sub medicaţie, distrugându-le dezvoltarea intelectuală şi emoţională, dar şi asupra abuzurilor fizice şi psihice făcute de foarte multe ori tocmai de personalul care ar trebui să îi îngrijească".
"Am primit asigurarea că Guvernul a început să ia măsuri în această direcţie. Că va investiga şi va combate abuzurile din centre şi fenomenul psihiatrizării. Şi, cel mai important şi concret, că va permite vizitele inopinate în centre ale organizaţiilor nonguvernamentale active în protecţia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi copiilor din sistemul de protecţie. Am speranţa că aceste acţiuni se vor materializa în ameliorarea condiţiilor în care trăiesc aceşti copii şi că dorinţa de reformă va rezista presiunii politice şi administrative exercitate de o parte din oamenii din sistem", a afirmat Alexandrescu, citat în comunicat.
El a precizat că, în perioada următoare, va cere audierea preşedintelui Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, instituţie ce se află în subordinea Senatului.
Situaţia copiilor instituţionalizaţi - temă a întâlnirii dintre premierul Ludovic Orban şi senatorul USR Vlad Alexandrescu
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

0
FOTO Polițiștii Capitalei l-au luat pe sus pe bărbatul acuzat că incinta la violenţă şi ură împotrivia românilor / Festival de încălcare a legii pe rețelele de socializare
0

13
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
13

44
Ce nu ai voie să faci în Săptămâna Mare: Obiceiuri interzise de la Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor
44

25
FOTO Captură majoră a Gărzii de Mediu: sute de kilograme de somn, transportate ilegal din Italia
25

2.138
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
2.138

40
A încercat să violeze două angajate ale unor săli de jocuri din Paşcani: un bărbat a fost aretstat preventiv
40

7
Consiliul Județean Neamț construiește o centrală fotovoltaică pentru Spitalul Județean
7

4.006
VIDEO Scene de necrezut în Galați: un bărbat, umilit public și „răstignit” în batjocură. Imagini șocante ies la iveală, poliția reacționează
4.006

2.720
Decizie în cazul sociologului Alfred Bulai: fostul profesor de la SNSPA a fost trimis în judecată pentru abuzuri
2.720

30
Un bărbat a murit în urma unui accident de muncă, în subteranul minei Petrila. Acesta avea o problemă medicală
30

3.416
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
3.416

164
Romsilva l-a premiat pe pădurarul care a salvat cele două minore în județul Mureș
164

1.122
Piedone scapă definitiv de controlul judiciar: Curtea de Apel Brașov respinge contestația DNA
1.122
















Comentează