Comisia Europeană a avertizat miercuri că programele lansate de unele state membre privind vânzarea de paşapoarte şi premise de rezidenţă pentru investitori ar putea ajuta grupurile de crimă organizată să se infiltreze în blocul comunitar şi cresc riscurile de spălare de bani, evaziune fiscală şi corupţie, informează Reuters preluată de Agerpres.
Acest avertisment este cuprins în primul raport cuprinzător al Comisiei Europene referitor la sistemele de acordare a cetăţeniei şi a dreptului de şedere pentru investitori, utilizate în mai multe state membre ale UE.
Potrivit executivului comunitar, chiar dacă sunt legale, aceste scheme sunt gestionate uneori în mod opac şi fără verificări suficiente asupra celor care achiziţionează paşapoarte şi vize. Comisia Europeană atrage de asemenea atenţia asupra riscurilor pentru întregul bloc comunitar, în condiţiile în care aceste paşapoarte şi vize emise de o ţară din UE conferă în mod automat drepturi în raport cu alte state membre, în special libera circulaţie şi accesul la piaţa internă a UE pentru desfăşurarea de activităţi economice, precum şi dreptul de a vota şi de a fi ales în alegerile europene şi locale.
"Statele membre trebuie să respecte pe deplin şi să aplice sistemul obligatoriu de control şi echilibru în vigoare, iar sistemele naţionale de acordare a dreptului de şedere pentru investitori nu ar trebui să facă excepţie de la regulă", a declarat comisarul pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos.
În trei state membre ale UE (Bulgaria, Cipru şi Malta) exista în prezent sisteme prin care investitorilor li se acordă cetăţenia statului respectiv, în schimbul unor investiţii care variază între unu şi două milioane de euro. În aceste trei state membre, obţinerea cetăţeniei nu este condiţionată de obligaţia de a avea un domiciliu fizic şi nici alte legături reale cu ţara în cauza. De asemenea, 20 de state membre UE, inclusiv cele trei menţionate anterior, vând permise de rezidenţă străinilor care sunt dispuşi să investească în ţara-gazdă sume cuprinse între 15.000 de euro în Croaţia şi peste cinci milioane de euro în Luxemburg şi Slovacia.
Comisia Europeană nu a oferit estimări cu privire la sumele generate de statele membre UE care practică aceste scheme. Însă în luna octombrie a anului trecut ONG-urile Global Witness şi Transparency International au estimat că statele membre UE au strâns 25 de miliarde de euro sub formă de investiţii străine directe în ultimul deceniu de pe urma vânzării a cel puţin 6.000 de paşapoarte şi aproape 10.000 de permise de rezidenţă.
Executivul comunitar subliniază că ambele scheme prezintă unele riscuri şi a identificat unele deficienţe în programele derulate de Bulgaria, Cipru şi Malta, care nu verifică în mod suficient originea averii persoanelor care achiziţionează cetăţenia şi nici nu permit identificarea facilă a acestor persoane. De asemenea, raportul subliniază că aceste scheme ocolesc regulile UE care cer o reşedinţă efectivă într-un stat membru UE înainte de acordarea cetăţeniei.
Pentru a răspunde riscurilor prezentate de aceste scheme, Comisia va institui un grup de experţi din statele membre care va elabora, până la sfârşitul anului 2019, un set comun de verificări de securitate care să se aplice sistemelor de acordare a cetăţeniei pentru investitori.
Sistemele de acordare a cetăţeniei şi a dreptului de şedere pentru investitori îngrijorează Comisia Europeană
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

36
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
36

14
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
14

551
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
551

33
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
33

1.065
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
1.065

2.203
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.203

1.327
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.327

44
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
44

2.072
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.072

34
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
34

1.897
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.897

71
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
71

77
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
77
















Comentează