Explozia unui vehicul capcană a ucis cinci persoane miercuri, între care trei copii, într-un oraş controlat de forţele kurde, în nord-estul Siriei, a indicat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP citat de agerpres.
Vehiculul a explodat în apropiere de postul de control de la Al-Qahtaniyah, în provincia Hassake, aflată sub controlul Forţelor democratice siriene (FDS), conform OSDO.
Agenţia de presă oficială Sana a indicat că atentatul s-a soldat cu mai mulţi morţi, între care copii, dar fără să ofere date precise.
Atacul nu a fost revendicat deocamdată.
Gruparea jihadistă Statul Islamic comite cu regularitate atacuri în nord-estul Siriei, în pofida pierderilor suportate în martie în ultima sa rămăşiţă teritorială la Al-Baghuz, o mică localitate la limita estică a Siriei.
Statul Islamic este prezent în continuare în vastul deşert sirian şi dispune de celule latente în mai multe regiuni din ţară, între care şi zone dominate de FDS care au efectuat o ofensivă la Al-Baghuz cu sprijinul coaliţiei internaţionale conduse de SUA.
În afară de atacurile cu maşină capcană, Statul Islamic a dat foc câmpurilor cu grâu cu scopul aparent de a creşte insecuritatea alimentară în regiune.
În acelaşi timp, forţe loiale regimului sirian au preluat sub controlul lor miercuri două localităţi din mâinile jihadiştilor şi grupurilor rebele în nord-vestul Siriei, în urma unor confruntări nocturne soldate cu aproape 30 de morţi, potrivit OSDO.
Localităţile Zakat şi Al-Arbaeen din provincia Hama au trecut sub controlul regimului miercuri dimineaţă. Cele două localităţi sunt situate în apropiere de Kafarzita şi Latamna, 'ultimele enclave ale opoziţiei pe care regimul le-ar putea ocupa' în nordul provinciei Hama, a indicat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.
Siria: Cinci morţi, între care trei copii,într-un atentat cu maşină capcană în zona controlată de miliţiile kurde
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

140
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
140

688
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
688

1.040
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
1.040

2.687
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
2.687

1.751
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
1.751

624
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
624

344
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
344

1.606
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
1.606

672
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
672

120
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
120

89
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
89

1.100
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
1.100

1.362
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.362
















Comentează