Cel puţin 22 de civili şi-au pierdut viaţa în bombardamente la Alep, unul din bilanţurile cele mai sângeroase de la intrarea în vigoare la sfârşitul lui februarie armistiţiului între regim şi rebelii din Siria, a informat duminică o organizaţie neguvernamentală, potrivit AFP.
Provincia Alep (nord), împărţită între armată, insurgenţi, jihadişti şi kurzi, cunoaşte de o săptămână o escaladare a violenţelor cu ciocniri în care sunt implicaţi toţi beligeranţii din războiul care, din 2011, a făcut peste 270.000 de morţi. De asemenea, mii de civili au fugit din calea luptelor.
Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cel puţin şase civili au fost ucişi, iar alţi opt răniţi în bombardamentul efectuat sâmbătă seară de aviaţia siriană asupra unui cartier rebel din estul oraşului Alep, fosta capitală economică a Siriei divizată în două din 2012.
Insurgenţii au ripostat cu lovituri de rachete împotriva cartierelor aflate sub controlul trupelor regimului în vestul oraşului, făcând 16 morţi, printre care zece copii, a informat OSDO.
Potrivit directorului acestei organizaţii, Rami Abdel Rahmane, "este o escaladare evidentă, fiind vorba despre episodul cel mai sângeros la Alep şi în provincia sa" de la acordul de încetare a ostilităţilor iniţiat de Moscova şi Washington. "Această escaladare ameninţă direct armistiţiul", a subliniat el.
"Alepul este cheia războiului şi a păcii din Siria. Fiecare parte implicată în război are un interes în Alep", a ţinut să menţioneze Rami Abdel Rahmane.
Jihadiştii din gruparea Statul Islamic (SI) au câştigat teren sâmbătă în nordul provinciei, în detrimentul atât al forţelor regimului, cât şi al rebelilor, a anunţat OSDO.
Grupările jihadiste ca Statul Islamic şi Frontul Al Nosra (ramura siriană a organizaţiei Al Qaeda) sunt excluse din acordul de încetare a focului care a permis de la sfârşitul lui februarie un recul al luptelor dintre trupele guvernamentale şi restul opoziţiei înarmate.AGERPRES
Siria: 22 de civili ucişi la Alep, armistiţiul tot mai fragil (ONG)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

99
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
99

185
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
185

259
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
259

408
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
408

105
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
105

2.856
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.856

86
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
86

20
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
20

81
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
81

820
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
820

105
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
105

2.751
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.751

33
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
33
















Comentează